Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 23 dec 2015 - Anul XX, nr. 297 (6109)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Eveniment

Festivalul de datini şi obiceiuri populare ,,Cetina de brad”, ediţia a XV-a, la Pârteştii de Sus

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Căminul Cultural Pârteştii de Sus, comuna Cacica, va avea loc sâmbătă, 26 decembrie, Festivalul judeţean de datini şi obiceiuri populare ,,Cetina de brad”. Evenimentul, aflat la ediţia a XV-a, va fi organizat de Şcoala Gimnazială Pârteştii de Sus, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina - Gura Humorului, Consiliul Local şi Primăria comunei Cacica şi Uniunea Polonezilor din România.

La festival s-au înscris grupuri de colindători şi urători de la şcolile gimnaziale din Botoşana, Comăneşti, Cacica, Pârteştii de Sus, Stulpicani, Soloneţu Nou, Părhăuţi, Costâna, Capu Codrului, de la liceele din Cajvana şi Pârteştii de Jos, Ansamblul folcloric „Pădureţul” al Căminului Cultural şi Corul Bisericii Ortodoxe ,,Mihail şi Gavriil” din Pârteştii de Sus. Din programul artistic nu vor lipsi colindele, urăturile, jocul caprei, al urşilor, al căiuţilor sau al măştilor, Pluguşorul, Sorcova, obiceiul Pădureţul, dar şi dansuri populare poloneze şi româneşti.

 

Proiect caritabil

Ca în fiecare an, prin eforturile depuse de organizatori şi sponsori locali, participanţii vor fi răsplătiţi cu diplome, trofee şi dulciuri, premiile fiind oferite de Consiliul Local şi Primăria comunei Cacica. Cu prilejul desfăşurării acestui eveniment cultural, organizatorii invită locuitorii din comună şi din judeţ să participe la acest festival, pentru a asista la datini şi obiceiuri străvechi închinate sfintelor sărbători de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează, momente ce vor fi prezentate, cu dragoste şi talent, de cei peste 370 de participanţi.

Festivalul a fost precedat de programele artistice desfăşurate pe 17 decembrie, în fiecare sală de grupă de preşcolari şi clasă de învăţământ primar, pentru întâmpinarea lui Moş Crăciun, la care au participat părinţii şi bunicii copiilor. Conform tradiţiei, toţi copiii şi elevii din comună au primit pachete cadou atât din partea Consiliului Local şi a primarului comunei, cât şi din partea Uniunii Polonezilor din România. Tot în cadrul şcolii s-a desfăşurat un proiect educaţional caritabil, cu titlul ,,Învaţă să fii mai aproape de ei”, proiect prin care s-a readus bucuria sărbătorilor de iarnă pe chipul a cinci elevi ai şcolii. Elevii au realizat felicitări, colaje, desene, ornamente, decoraţiuni, obiecte ce s-au valorificat într-o expoziţie cu vânzare sub genericul ,,Tolba lui Moş Crăciun”.

 

Păstrarea obiceiurilor străvechi

Directorul Şcolii Gimnaziale Pârteştii de Sus, prof. Marcel Cojocar Sahlean, ne-a spus că„apropierea sărbătorilor de iarnă a fost marcată prin serbările specifice acestui anotimp. Toată suflarea localităţii aşteaptă cu nerăbdare noaptea sfântă de Crăciun, când cetele de colindători vor vesti cu bucurie Naşterea Mântuitorului pe la porţile gospodarilor şi Noaptea de Anul Nou, când Partia prinde viaţă pe uliţele satului, prezentându-se la Parada Partiilor, care va avea loc pe 31 decembrie, la Căminul Cultural Pârteştii de Sus, când fiecare Partie va prezenta programul (urătură, dansul Pădureţul şi dansuri populare) publicului prezent în sală, urmând ca după aceasta să colinde casele gospodarilor din sat, mai ales ale celor care au fete, fiind răsplătiţi cu colaci şi bani”. Prof. Marcel Cojocar Sahlean a completat că acest obicei dăinuie de sute de ani şi este în continuare foarte îndrăgit de locuitorii comunei. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Festivalul de datini şi obiceiuri populare ,,Cetina de brad”, ediţia a XV-a, la Pârteştii de Sus.
 Vizualizări articol: 1684 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Festivalul de datini şi obiceiuri populare ,,Cetina de brad”, ediţia a XV-a, la Pârteştii de Sus0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Trandafiri de gheață Îmbină surâsul verii cu o dulce brumă de zahăr... Sunt fursecuri fragede, fine, care arată bine pe orice platou cu prăjiturele diverse și se păstrează gustoase mult timp.Avem nevoie de:250 g untură de porc, o cană smântână cu... Citeşte