Ei sunt sucevenii din „Top 10” - 2015

Acum 15 ani, preotul Gheorghe Saftiuc a transformat o şcoală abandonată şi lăsată în paragină, la Dolhasca, într-o casă de copii. „Am gustat din pâinea amară a unui copil orfan“, spunea părintele, mărturisind că la rândul său a fost orfan de tată. Alături de soţia sa, Mioara, părintele a crescut mai multe generaţii de copii, mulţi dintre ei fiind astăzi la casele lor. O parte lucrează în brutărie, după ce au învăţat să facă pâine şi colaci chiar în brutăria din curtea casei de copii a părintelui Saftiuc, pe care preotul a deschis-o în urmă cu mai mulţi ani, după ce brutarul de la care se aproviziona „mi-a spus să vin altădată, dar copiii mănâncă în fiecare zi”. În apropierea casei de copii, preotul a construit spaţii şi pentru un cabinet stomatologic pentru copii şi o farmacie de unde, la nevoie, se pot lua medicamente pentru cazurile urgente. Părintele şi preoteasa s-au gândit şi la copiii care după vârsta de 18 ani nu şi-au găsit încă un rost în viaţă, iar pentru ei au construit mai multe locuinţe sociale, ridicate în aceeaşi curte. Să rămână acasă. 

3. Bogdan Pilat, kinetoterapeutul care a devenit cel mai bun prieten al unui tânăr imobilizat la pat

„Ţin minte că m-am trezit la un moment dat la spital şi vedeam aşa cum trec nişte lumini deasupra, de la neoane probabil. Era o asistentă şi a văzut: <O deschis ochii, o deschis ochii!>”, îşi aminteşte Ciprian Pânzariu. La 21 de ani a suferit un grav accident rutier, după ce una dintre maşinile cu care mergea la mare a fost acroşată de un alt autoturism. A rămas imobilizat la pat, în grija doar a mamei, o femeie şi ea chinuită grav de o maladie necruţătoare. Mama lui Ciprian s-a stins în câţiva ani, iar tânărul a rămas singur, într-o lume atât de mare, pe care o vedea doar la televizor şi o auzea pe geamul larg deschis de la balconul camerei în care era ţintuit la pat.

Ciprian a început să zâmbească din nou după ce pe uşa apartamentului său a intrat Bogdan Pilat, un tânăr angajat în cadrul Fundaţiei Caritas, care a venit să înceapă cu pacientul şedinţele de kinetoterapie. Cei doi au legat o prietenie şi chiar dacă statul îi decontează lui Ciprian doar câteva ore de kinetoterapie pe lună, Bogdan vine zi de zi la prietenul său. Kinetoterapeutul şi pacientul său au devenit mai mult decât prieteni, Ciprian fiind considerat deja un membru al familiei lui Bogdan. Ies împreună în oraş, la grătare, în tot felul de drumeţii şi chiar sărbătorile şi le petrec împreună. Da, „Ciprian este un membru al familiei, iar băiatul nostru, Alexandru, îl iubeşte foarte mult”, povesteşte şi soţia lui Bogdan, Raluca Pilat. „El (n.r. - Ciprian) e înfiat, dar fără acte încă”, râde kinetoterapeutul care a devenit cel mai bun prieten al pacientului său.

4. Alexandru Cozaciuc. ”Când începea să cânte, nici nu se mai respira”

”Eu oare când o să cânt la Casa de Cultură? Era în clasa I, era mic…”, îşi aminteşte Ionela, mama lui Alexandru Cozaciuc. Primul ei copil se născuse fără probleme, însă la câteva zile de la naştere a crezut că se prăbuşeşte cerul peste ea. La spital i s-a spus că Alex al ei va fi orb pentru tot restul vieţii. „De la incubator, de la razele fluorescente, s-a dezlipit retina”, i-au explicat Ionelei. Astăzi, Alex are 17 ani, este elev la Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" şi cântă la nu mai puţin de 16 instrumente. Are zeci de spectacole la activ şi impresionează de fiecare dată când apare pe scenă. Actualii şi foştii profesori de muzică ai lui Alexandru Cozaciuc îl descriu la superlativ. Cătălin Sârbu, primul profesor al lui Alex: ”Nu a prins nimeni atât de repede cum a prins el. Are un talent extraordinar”. Florin Silviu Ungureanu, director adjunct la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”: „Eu nu am avut niciodată ocazia să lucrez cu un asemenea copil şi să văd atâta pasiune şi dăruire”.

5. Pasiunea unui austriac, Georg Hocevar, bucuria a mii de turişti care vizitează Bucovina

Mocăniţa de la Moldoviţa este astăzi una dintre principalele atracţii turistice ale judeţului, iar acest lucru i se datorează exclusiv unui austriac, Georg Hocevar, cel care în 2005 a preluat ce a mai rămas din calea ferată cu ecartament îngust a fostei mocăniţe a huţulilor, ajunsă în mare parte la fier vechi, după ce aproape un secol a fost folosită la transportul buştenilor din pădure. Georg a pus din nou mocăniţa pe şine acum zece ani, cu o locomotivă cu aburi şi vagoane recondiţionate în atelierul său din Cruscior, judeţul Hunedoara. Iniţial se circula pe un traseu de doar 3,5 kilometri, din cei peste 70 pe care odinioară se cărau buşteni cu vechea mocăniţă. Astăzi, trenuleţul îi plimbă pe turişti pe o distanţă de 12 kilometri, tur-retur, de la Moldoviţa la Argel, la capăt de linie vizitatorii fiind aşteptaţi cu tocăniţă de mistreţ, mămăliguţă, sarmale şi un pahar de afinată.

6. Andu Vornicu, antrenorul care de trei ani vine cu bani de acasă să facă performanţă pentru oraş

După ce în vara lui 2012 antrenorul de box Doru Iftimie s-a stins chiar în timpul unui antrenament, reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal Suceava au cedat postul de antrenor unui alt club din ţară şi au aruncat prosopul, ringul rămânând gol. Numărătoarea inversă a fost întreruptă însă de un fost pugilist sucevean, Andu Vornicu, ce a vrut să continue munca fostului antrenor, deşi avea în celălalt colț adversari de la categorii superioare. Și lași pe deasupra, care strigau finalul partidei fără să fi luptat nici măcar o secundă. De aproape trei ani de zile, Andu Vornicu a resuscitat boxul sucevean şi, deşi de la CSM Suceava i se dă mereu acelaşi răspuns: nu sunt bani pentru deplasări, tânărul antrenor reuşeşte cu ajutorul prietenilor să-şi ducă sportivii la toate competiţiile organizate de Federația Română de Box. Tot prietenii l-au ajutat să-şi achiziţioneze şi echipamentul pentru sală şi pentru boxerii săi. Sportivi care luptă de la egal la egal cu pugilişti de cele mai bune cluburi din ţară şi străinătate. De aproape trei ani de zile, Andu Vornicu antrenează cu bani de acasă, pentru că de la club i s-a spus că nu au cum să-l plătească.

7. Salvaţi Copiii, 25 de ani de zâmbete pictate pe feţe triste de copii

În urmă cu două luni, Organizaţia Salvaţi Copiii – Filiala Suceava a împlinit 25 de ani de activitate (12 octombrie 1990), un sfert de secol în care s-au scris poveşti adevărate, s-au schimbat destine, s-au format oameni, s-au clădit sentimente, emoţii în sufletul fiecărei persoane care a intrat în contact cu „salvatorii de vieţi”. De 25 de ani voluntarii suceveni demonstează că lumea în care trăim se poate schimba, oamenii pot deveni mai buni şi mai frumoşi, prin educaţie, perseverenţă, încredere, iubire, compasiune. Salvaţi Copiii – Filiala Suceava a schimbat destinul multor copii, indiferent de problemele cu care aceştia s-au confruntat la un moment dat. În fiecare an, la Gala „Top 10 Suceveni” a fost premiat cel puţin un voluntar al organizaţiei. “Salvaţi Copiii înseamnă un mod de viaţă, înseamnă să cunoşti viaţa copiilor dincolo de statistici, să vezi care le sunt nevoile, să lupţi cu mentalităţi, cu nepăsarea, să încerci să schimbi ceva, să te bucuri de cei pe care îi ai alături de tine, este bucuria de a şti că ai reuşit împreună cu ceilalţi să schimbi ceva în viaţa unui om, să-i dai o şansă unui copil să aleagă o cale mai bună“, mărturiseşte Camelia Iordache, preşedinta Organizaţiei Salvaţi Copiii Suceava.

8. Mihai Macovei, liderul echipei naţionale de rugby a României

Curaj, determinare, sacrificiu, victorie... Aşa poate fi caracterizat în câteva cuvinte Mihai Macovei, căpitanul echipei de rugby a României, omul care a fost factorul decisiv în victoria naţionalei împotriva Canadei, după cea mai spectaculoasă răsturnare de scor din istoria Cupei Mondiale de Rugby. Mihai Macovei, cel mai important rugbist român al momentului, s-a născut şi a învăţat rugby la Gura Humorului. S-a apucat de acest sport de la vârsta de 10 ani, când era un tânăr înalt, dar destul de slab, evoluţia sa fizică ulterioară spunând totul despre beneficiile practicării unui sport de contact de la o vârstă fragedă. Încă de la juniori, Mihai s-a remarcat prin calităţi de lider. Curajul l-a caracterizat întotdeauna, astfel că la juniori juca adesea alături de colegi mai mari, pe care de cele mai multe ori îi domina în joc. Mihai a ajuns, chiar de la 18 ani, la una dintre marile echipe de rugby ale României, CSM Baia Mare, cu care a câştigat trei titluri naţionale şi două Cupe ale României. Evoluţiile excelente de la echipa de club şi de la naţională i-au adus, la 25 de ani, primul transfer la o echipă din Franţa, ţară în care evoluează şi acum, când a ajuns la 29 de ani. La Cupa Mondială de Rugby din Anglia, desfăşurată în luna septembrie a acestui an, „Mac”, cum îi spun prietenii, a marcat ambele încercări ale României în meciul istoric împotriva Canadei, când tricolorii au revenit de la 15-0.

9. Fraţii Stelian și Emil Bodnari, din Fundu Moldovei, care vor să împartă cu lumea comoara lor dintre munți

Când am văzut prima dată materialele celor de la Wild Bucovina am rămas impresionaţi. Când am aflat că cei care au realizat acele materiale video sunt doi frați din Fundu Moldovei, Stelian și Emil Bodnari, care au învăţat singuri să filmeze și să editeze, și fac toate acestea pur și simplu din pasiune, atunci ne-am dat seama că trebuie sprijiniţi și promovaţi. Zile întregi, de multe ori în frig, ploaie, ninsoare, omături până la brâu și ger, cei doi fraţi le-au petrecut prin păduri, stând nemişcaţi ore în şir pentru a surprinde câteva cadre cu cerbi la boncănit, cocoşi de munte, haite de lupi, mistreţi ori alte vieţuitoare ale pădurii. Iar imaginile surprinse de ei, fac cât un sac de pliante sau cine ştie ce materiale promoţionale despre Bucovina. Povestirile celor doi fraţi din mijlocul naturii, de la boncănitul cerbilor, la rotitul cocoşului de munte ori multe alte aventuri sunt cât se poate de captivante, culminând cu cea mai recentă filmare a lor, când au găsit după ani de căutări un cuib al acvilelor de munte, reuşind să ia imagini senzaţionale de la o înălţime de câteva zeci de metri. Astăzi, cei doi frați sunt în Spania. Muncesc în construcții pentru a strânge banii necesari achiziţionării minimului de aparatură necesar pentru astfel de filmări wild-life. Au înfiinţat ONG-ul Wild Bucovina şi au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru pasiunea lor.

10. Ghervazen Longher, catalizatorul unei întregi comunităţi

Viaţa unei comunităţi care convieţuieşte de peste 200 de ani pe aceste meleaguri poate fi un exemplu, dar pentru a ajunge aici a fost nevoie de un catalizator. Acesta se numeşte Ghervazen Longher şi este preşedintele Uniunii Polonezilor din România, omul care a schimbat pur şi simplu modul de gândire şi acţiune în sânul acestei mici, dar inimoase comunităţi din Bucovina, cu ramificaţii şi în alte judeţe din ţară. Legăturile cu autorităţile de la Varşovia au fost resuscitate, iar asta s-a văzut imediat. În localităţi precum Poiana Micului sau Soloneţu Nou au fost făcute investiţii de milioane de euro, cu bani veniţi din Polonia. În alte sate în care trăiesc etnici polonezi, dar şi ucraineni sau germani, fără a mai vorbi de populaţia majoritară română, s-au finalizat sau sunt în curs de realizare şi alte proiecte din banii gestionaţi de Uniunea Polonezilor din România de care vor beneficia toţi locuitorii. Iar pentru că a fost binecuvântat să realizeze aceste ample proiecte, Ghervazen Longher nu uită niciodată să-I mulţumească lui Dumnezeu, indiferent că se află în România, Polonia, sau în orice alt colţ al lumii.