O delegație de zece persoane, condusă de primarul Ion Lungu, va fi prezentă joi la București, pentru a reprezenta Suceava în fața comisiei de selectare a candidaților României pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii.
Din delegație fac parte reprezentanții firmei de consultanță care a întocmit strategia culturală a Sucevei – doctorandul Radu Bores, Carmen Steiciuc, președinta Asociației „Suceava-Capitală europeană”, și Tatiana Tatarciuc, de la Primăria din Cernăuți, Ucraina. Proiectul sucevean se bucură, de asemenea, și de susținere spaniolă, prin intermediul Susanei Alonso San Pedro, din Barcelona.
Primarul Ion Lungu consideră că municipiul Suceava are îndeplinite condițiile de a trece de faza de preselecție, urmând ca, pentru etapa finală, să colaboreze și cu orașul Pireu din Grecia.
„Vrem să facem o figură frumoasă, pentru că eu cred în brandul nostru, Bucovina, cât și în colaborarea cu Cernăuți și Barcelona. Eu sper și cred că putem trece de această fază de preselecție”, a spus edilul sucevean.
Propunerea inițială pentru bugetul proiectului „Suceava – Capitală europeană” este de 25 de milioane de euro, municipiul Suceava urmând a participa cu zece milioane de euro, Guvernul României, cu zece milioane de euro, iar Consiliul Județean Suceava cu două milioane de euro. O sumă de două milioane de euro ar urma să fie accesată prin proiecte culturale finanțate din fonduri nerambursabile europene, iar alta de un milion de euro va fi atrasă de la sponsori.
Joi
Delegație a Sucevei la București, pentru susținerea proiectului de Capitală Europeană a Culturii
