Mobilizare de forțe

Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității

Gardul de delimitare a bazarului privat de cel public a împărțit comercianții în două tabere
Gardul de delimitare a bazarului privat de cel public a împărțit comercianții în două tabere

Refuzul ISU Suceava de a redeschide Bazarul până când domeniul privat din interiorul acestuia nu este delimitat de cel public, cu un gard de fier, a stârnit ieri un imens scandal între comercianți.
Pe de o parte, cei din Bazarul gestionat de Primăria Suceava sunt supărați că nici acum, după aproape o lună de zile, nu au cui vinde marfa, porțile de intrare în acest centru comercial fiind sigilate.
De cealaltă parte, comercianții din bazarul privat, al unui avocat sucevean, Mihai Ștefănoaia, refuză să fie separați de bazarul public, pentru că astfel pierd clienții care veneau pe căile de acces dinspre strada principală.
„Da ce, noi suntem emigranți, să ne țină după garduri?” spuneau aceștia, care au făcut tot posibilul ca delimitarea respectivă să nu fie făcută. Comercianții din Bazar spun că nu de puține ori, ce se făcea ziua la respectivul gard de delimitare noaptea era distrus.
Cert este că bornele de delimitare a proprietății municipiului Suceava au dispărut, ca și toate marcajele făcute pe jos cu vopsea.
Pentru ca această stare conflictuală din Bazar să nu degenereze, dar și pentru ca muncitorii firmei care lucrează la separarea celor două bazaruri, cel public de cel privat, să nu fie împiedicați să își facă treaba, în cursul zilei de ieri, acolo au fost comasate numeroase forțe de ordine.
Astfel, de la prima oră, în Bazar s-au aflat zeci de reprezentanți ai Poliției Locale Suceava, inclusiv comandantul acestora, Viorel Horodenciuc, dar și reprezentanți ai Jandarmeriei, care au vegheat zona de conflict.
Prezent în Bazar, primarul Ion Lungu a încercat să aplaneze conflictul, explicându-le comercianților că fără această măsură, de delimitare a celor două proprietăți, nu există nici o șansă să fie obținută autorizația ISU.
Zeci de chioșcuri din bazarul privat, amplasate pe terenul Primăriei Suceava
O problemă spinoasă în calea realizării gardului de separare a proprietății private de cea publică s-au dovedit zeci de chioșcuri care, în urma măsurătorilor din teren, efectuate acum, s-au dovedit a fi amplasate pe terenul Primăriei Suceava, deși chiriile au fost achitate celui care administrează bazarul privat.
În aceste condiții, ieri dimineață au fost puse pe chioșcuri somații prin care proprietarii erau obligați ca în termen de patru ore să le mute de pe terenul primăriei.
„În cazul în care nu respectați acest termen, chioșcul nu va fi ridicat/dezmembrat, urmând ca dvs. să suportați cheltuielile și consecințele acestei operațiuni”, se preciza în somația respectivă.
Prezent în Bazar, avocatul Mihai Ștefănoaia s-a opus în permanență ridicării gardului de delimitare, încurajându-i pe comercianții de pe terenul său să fie uniți contra acestei măsuri considerate abuzive, care le afectează lor activitatea.
Proprietarul terenului pe care funcționează bazarul privat a comparat Consiliul Local Suceava cu „un grup infracțional organizat”, care ia decizii contrar intereselor cetățenilor, în cazul de față o astfel de decizie fiind, în viziunea sa, cea de ridicare a gardului de delimitare a proprietății.
„Legea nu spune de gard, ci de delimitare, care se face prin borne. Gardul nu ajută la incendiu, ci încurcă. De ce trebuie să se facă gard din banii noștri, ai tuturor?”, a spus Mihai Ștefănoaia, care vrea să atace în instanță măsurile luate în Bazar.
Gard făcut la foc automat, pentru redeschiderea cât mai rapidă a Bazarului
În ciuda protestelor comercianților și ale proprietarului bazarului privat, lucrările la gardul de delimitare a proprietății au continuat, întreaga zonă fiind vegheată permanent de zeci de polițiști locali.
Cum mutarea celor aproape 30 de chioșcuri private aflate pe terenul municipalității ar fi încurcat mai mult lucrările, s-a luat decizia de construire a gardului printre acestea.
„Stăm aici până reușim să facem separarea Bazarului privat de cel public, pentru ca vineri dimineață să ne adresăm din nou celor de la ISU să facă o nouă inspecție și sperăm ca acum să-i dea drumul. Din punctul nostru de vedere nu ar mai fi motive să nu autorizeze Bazarul, dacă finalizăm și acest gard”, a spus primarul Sucevei.
Odată cu ridicarea gardului de delimitare printre chioșcuri, comercianții care se află pe terenul municipalității au de ales între a rămâne în continuare acolo și să plătească chirie la Administrația Bazarului ori să își ia chioșcurile și să se mute cu ele în altă parte, în bazarul privat.
Ultima oră: Bazarul Sucevei s-a redeschis
Bazarul Suceava, cel mai mare complex comercial de acest gen din Moldova, a fost redeschis aseară, după îndelungate eforturi de îndeplinire a tuturor condițiilor impuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pentru a se conforma normelor de siguranță la incendii.
„Începând din această seară, Bazarul este redeschis”, a anunțat primarul Ion Lungu, joi, la ora 19.30, când a primit avizul ISU pentru redeschiderea centrului comercial.
Autorizarea Bazarului a devenit posibilă doar după ce a fost finalizat gardul de separare a Bazarului privat, apărut în mijlocul Bazarului public, printr-o dubioasă retrocedare de terenuri.
Finalizarea gardului a fost posibilă ieri doar prin prezența forțelor de ordine, de dimineață și până seara, alături de echipele de muncitori, pentru ca aceștia să fie lăsați să blocheze inclusiv căile de acces prin care se ajungea de la strada principală la chioșcurile de pe terenul privat, amestecate printre cele administrate de municipalitate.

Proprietarul bazarului privat, Mihai Ștefănoaia, consideră măsura ridicării gardului drept una abuzivă
Proprietarul bazarului privat, Mihai Ștefănoaia, consideră măsura ridicării gardului drept una abuzivă
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Scandal în Bazar, din cauza gardului de separare a celui privat de cel al municipalității
Gardul de delimitare a bazarului privat de cel public a împărțit comercianții în două tabere
Gardul de delimitare a bazarului privat de cel public a împărțit comercianții în două tabere

Recomandări

Modernizări majore, realizate sau în curs de realizare, la toate școlile și grădinițele din Salcea, pentru 1.600 de copii și tineri

Furnizarea căldurii în Bazarul Sucevei, verificată de Lucian Harșovschi în cea mai geroasă perioadă a anului

Pentru a se convinge de eficiența sistemului de termoficare din Bazar, Lucian Harșovschi a făcut un „test fără geacă”, într-una din cele mai geroase dimineți din ianuarie

Pentru a se convinge de eficiența sistemului de termoficare din Bazar, Lucian Harșovschi, a făcut un „test fără geacă”, într-una din cele mai geroase dimineți din ianuarie
Pentru a se convinge de eficiența sistemului de termoficare din Bazar, Lucian Harșovschi, a făcut un „test fără geacă”, într-una din cele mai geroase dimineți din ianuarie

Noua sală de sport a Școlii de Jandarmi Fălticeni, dată în folosință odată cu probele de admitere a peste 500 de candidați

Sala de sport de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Petru Rareș Fălticeni intră în folosință chiar de joi, 7 decembrie, odată cu probele de admitere