La Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava s-a desfășurat, în perioada 20 octombrie – 18 noiembrie 2015, proiectul educațional „Împreună sărbătorim Ziua Mondială a Toleranței”, inițiativă care a vizat dezvoltarea respectului și aprecierii reciproce în rândul elevilor, educarea lor în spiritul toleranței, al solidarității și al armoniei.
În cadrul orelor de dirigenție a fost discutată noțiunea de toleranță, s-au realizat afișe, desene, prezentări PowerPoint, referate și compuneri.
Coordonatoarea activităților, consilierul școlar Ramona Întorsură, și echipa de proiect, formată din prof. Petronela Bobric, Daniela Iftimi, Irina Buta, Claudia Țuca, Alina Serhei și Elena Rogoz, s-au preocupat de organizarea unor întâlniri și discuții pe tema propusă.
Daniela Vîrvara și voluntarii ONG-ului Salvați Copiii Suceava au avut o întâlnire cu elevii pe data de 16 noiembrie, iar o zi mai târziu, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, împreună cu parteneri ai proiectului, Elena Bujorean și voluntarii studenți ai Universității, 30 elevi din clasa a VIII-a au purtat discuții pe tema toleranței, expunându-și părerile despre situațiile grave și tensionate cu care se confruntă lumea contemporană. Echipa de proiect urmează să jurizeze pliantele, desenele și creațiile literare ale elevilor.