Hoț „deghizat”

S-a dat drept angajat la „gaz” și i-a furat unei bătrâne banii dintr-un dulap al bucătăriei

Polițiștii suceveni au fost sesizați luni dimineață că, în urmă că trei zile, unei bătrâne de 88 de ani din municipiul Suceava i-a fost sustrasă dintr-un dulap suma de 9.400 de lei. Femeia a povestit că pe 30 octombrie, la ușa ei a sunat un tânăr, care s-a prezentat ca fiind angajat al unei firme de utilități și care a spus că a venit să facă verificări la scurgerile de gaz, de la aragazul din bucătărie. Lăsat de femeie să-și facă treaba, acesta a zăbovit câteva minute în locuința femeii, după care a plecat, spunând că totul este în regulă. Spre seară, bătrâna și-a amintit că ținea banii într-un dulap din bucătărie și, când s-a dus să verifice, a constatat că aceștia lipseau. Disperată, ea l-a anunțat pe nepotul său, care a făcut o plângere la poliție. Femeia a fost audiată de polițiști și le-a dat acestora semnalmentele tânărului care a intrat în casa ei și a reușit ca în scurt timp să sustragă o sumă atât de mare de bani. Aceștia au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și continuă cercetările pentru identificarea și prinderea acestuia.

Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului

O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont