Membrii unei numeroase familii de romi din Gura Humorului vor încasa în jur de 160.000 de euro despăgubiri civile și materiale, în calitate de rude ale unui bărbat care a fost accidentat mortal de un tir acum mai bine de doi ani de zile. Decizia a fost luată ieri de Curtea de Apel Suceava și este definitivă. Despăgubirile sunt atât de mari în condițiile în care bărbatul decedat provine dintr-o familie foarte numeroasă, iar legea permite ca toate rudele de gradul I să se constituie părți vătămate. Pe de altă parte, despăgubirile au fost mult diminuate de Curtea de Apel Suceava, prima instanță care a judecat acest caz, Judecătoria Gura Humorului, calculând despăgubiri care se cifrau 430.000 de euro.
Bărbatul a decedat, iar soția sa a trecut razant pe lângă moarte
Despăgubirile care trebuie plătite de firma SC Euroins vor ajunge la soția decedatului, la cei nouă copii ai acestuia, la părinții săi, dar și la cei șapte frați și surori care sunt în viață.
Tragedia care a dus la decesul lui Ilie Vîjîilă, în vârstă de 49 de ani, s-a petrecut pe 12 mai 2013, pe DN 17, la ieșirea din Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc, în dreptul intersecției cu drumul secundar care duce spre Mănăstirea Voroneț.
Din ancheta finalizată cu rechizitoriu de trimitere în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului rezultă că bărbatul se deplasa pe marginea drumului, pe sensul de mers Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, fiind la câțiva pași de casă. El se întorcea împreună cu soția de la un magazin din apropiere, unde făcuse cumpărături. Moartea a venit într-o fracțiune de secundă, din spate. Un autotren condus pe direcția Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc a fost scăpat de sub control de șofer. Colosul, condus de Constantin Miaută, atunci în vârstă de 35 de ani, a pătruns pe trotuar, iar remorca l-a acroșat pe bărbatul în vârstă de 49 de ani. Acesta a fost târât pe o distanță de câteva zeci de metri și aruncat într-un canal, fiind omorât pe loc.
Soția bărbatului a scăpat cu viață, tirul trecând razant pe lângă ea.
Vina principală pentru accident i-a aparținut șoferului, fapt pentru care a și fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, însă procurorii au reținut și o culpă a pietonului. Acesta avea la dispoziție un trotuar pe celălalt sens de mers, astfel că din punct de vedere al normelor rutiere se deplasa neregulamentar. Pe de altă parte, rudele decedatului au arătat că bărbatul s-a deplasat regulamentar, pe trotuarul de pe celălalt sens de mers, însă înainte de tragedie a traversat, spre casa sa. Această variantă a fost acceptată în parte de anchetatori.
Cum s-au împărțit despăgubirile
Soția bărbatului, Rodica Vîjîilă, are de încasat 13.000 de euro, față de 60.000 de euro, cât stabilise prima instanță de judecată.
Cei șapte copii majori ai bărbatului au de încasat, fiecare, câte 9.750 de euro, față de 30.000 de euro, cât stabilise Judecătoria Gura Humorului. În ceea ce-i privește pe cei doi copii care sunt încă minori, acestora le revin cât 13.000 de euro, la care se mai adaugă o prestație lunară periodică, pânăla majorat,de puțin peste 100 de lei. Părinților bărbatului decedat le revin și lor câte 39.000 de lei (în loc de 100.000 de lei) în timp ce frații și surorile decedatului, șapte la număr, au și ei de primit câte 19.500 de lei (în loc de 50.000 de lei).
Procesul penal s-a încheiat cu o pedeapsă cu suspendare
În ceea ce privește latura penală a dosarului, Curtea de Apel Suceava a stabilit, confirmând practic ce a stabilit Judecătoria Gura Humorului, ca autorul accidentului să fie condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere. Inculpatul din acest dosar a scăpat așadar fără nici o zi de închisoare, pedeapsa fiind amânată pe durata unui termen de încercare de doi ani de zile. Inculpatul are impuse mai multe obligații și nu are voie să mai comită vreo infracțiune. De asemenea, acestuia i s-a impus obligația de a nu mai conduce.
Cinci dintre romi sunt inculpați într-un alt dosar
În urma accidentului din mai 2013 mai există încă un proces. Trei fii ai celui decedat și doi frați ai acestuia au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de „tulburare a ordinii și liniștii publice” și „amenințare”. Asta după ce, la câteva minute de la tragedie, în jur de 200 de persoane s-au adunat la fața locului. Au urmat scene violente, o parte din rudele celui decedat încercând să-și facă singure dreptate. Șoferul s-a baricadat în cabina autotrenului, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje de polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Acest proces se află pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, partea vătămată din dosar fiind șoferul, în calitate de victimă a amenințărilor.
Definitiv și irevocabil
O familie de romi va încasa 160.000 de euro despăgubiri pentru un bărbat ucis de un tir
