La Fălticeni

Festivalul Național Concurs de Muzica Folk pentru Tineret „Nada Florilor”



La Fălticenise va desfășura, în perioada 17-18 octombrie, a III-a ediție a Festivalului Național Concurs de Muzica Folk pentru Tineret „Nada Florilor”. Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Fălticeni, în colaborare cu Asociația Pathos. Sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 10,00, este programat, pe scena Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, concursul de interpretare, urmat de cel de creație, iar de la ora 16,30, pe scena din Piața “Nada Florilor” va avea loc un spectacol extraordinar în care vor evolua cunoscuți soliști de muzică folk, printre care se numără Titus Walter Ghicolescu și Mircea Vintilă.
Duminică, 18 octombrie, toți cei prezenți vor face un tur muzical al muzeelor fălticenene. Concurenții declarați câștigători la cele două secțiuni ale concursului își vor prezenta piesele premiate în fața publicului, pe scena amplasată în Piața “Nada Florilor” Fălticeni, în cadrul Galei Laureaților care va avea loc duminică, de la ora 16,30, în aceeași locație. Gala va fi urmată de recitalurile trupelor Icarus (câștigătorii de anul trecut) și Taxi.
Primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman, ne-a declarat: „Concursul Național de Folk pentru Tineret «Nada Florilor» se adresează tinerelor talente, interpreți sau grupuri, și își propune descoperirea, lansarea și mediatizarea unor autentice valori ale genului și popularizarea creației acestora. Anul trecut, la cele două probe din concurs, interpretare și compoziție, au participat concurenți din județele Suceava, Neamț, Botoșani, Bacău, Tulcea și municipiul București, ceea ce arată interesul crescut în rândul tinerilor pentru această manifestare”.
Înscrieri până pe 14 octombrie
Pentru înscrierea la secțiunea interpretare doritorii vor trebui să trimită pe adresa de e-mail folknadaflorilor@gmail.com CV-ul fiecărei persoane ce va evolua în concurs și înregistrarea a două piese din genul muzical folk interpretate de persoanele ce vor participa la concurs. Pentru înscrierea la secțiunea creație doritorii vor trebui să trimită pe adresa de e-mail folknadaflorilor@gmail.com CV-ul fiecărei persoane ce va evolua în concurs și înregistrarea a două piese din genul muzical folk compoziție proprie interpretate de persoanele ce vor participa la concurs. Piesele trebuie să fie în limba română și trimise în format mp3. Se acceptă și trimiterea unor înregistrări video personale sau încărcate pe diverse site-uri, dacă acestea se pot viziona corect și fără costuri. Începând cu această ediție persoanele care au mai participat în concurs la edițiile trecute ale Festivalului “Nada Florilor” sau persoanele care au fost premiate la alte festivaluri de folk (fapt ce trebuie dovedit prin trimiterea pe e-mail a unei copii scanate după diploma respectivă) sunt scutite de trimiterea pieselor prin e-mail. Persoanele înscrise pentru proba de interpretare se pot înscrie și la proba de creație. Înscrierile se fac până pe data de 14 octombrie, lista participanților la concurs urmând a fi publicată joi, 15 octombrie 2015. Cei interesați pot afla mai multe informații pe http://www.ampathos.ro.
Juriul va acorda Trofeul “Nada Florilor”, în valoare de 2.000 de lei, și Premiul Special al Juriului, de 500 de lei. Pentru fiecare secțiune vor fi acordate premiul I, în valoare de 1.000 de lei, premiul II, în valoare de 750 de lei, premiul III, în valoare de 500 de lei, și mențiuni pentru concurenții nepremiați.
În caz de vreme nefavorabilă, spectacolele programate sâmbătă și duminică în Piața „Nada Florilor” se vor desfășura la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”.



Recomandări