Lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, care vor dura până în luna martie a anului viitor, modifică circuitul pacienților care se adresează acestei unități spitalicești. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, noile proceduri, iar directorul medical, dr. Tiberius Brădățan, a prezentat traseele pacienților din UPU către secții. Toți pacienții, adulți și copii, se prezintă pentru triaj în modulul exterior amplasat la intrarea de la secția balneo-fizioterapie (containerul albastru).
Astfel, pacienții care prin procedura de triaj primesccod roșu, după întocmirea fișei de consultație și procedura de triaj, însoțiți de un asistent medical, pe targă sau cărucior de transport pacienți, vor merge cu liftul la nivelul 2, unde vor fi însoțiți în camera de resuscitare care va funcționa în spațiul fostei dialize. Aici sunt preluați de asistenta de serviciu, care va solicita imediat prezența unui medic din urgențe. Pentru pacienții care sunt aduși în stop cardio-respirator, manevrele de resuscitare vor fi inițiate de personalul din UPU de la preluarea din ambulanță sau alte mijloace de transport. Pacienții care primesc la prezentare cod roșu sau galben reprezintă urgențe majore și vor fi preluați cu prioritate, imediat pentru cod roșu și în 10 minute pentru cod galben.
Pacienții care la prezentare primesc cod verde (urgență), în cazul în care adresabilitatea este mare, vor fi reevaluați în maxim 30 minute, după care, la eliberarea spațiilor de consultație din ”Tratament imediat”, însoțiți de infirmieră sau brancardier, vor fi transportați cu liftul la nivelul 2, unde vor fi predați în spațiul de tratament imediat.
Paciențiicopii și adolescenți (0 – 17 ani inclusiv), după triaj, însoțiți de o infirmieră sau brancardier, vor merge la compartimentul pediatrie care va funcționa la nivelul 1. În intervalul orar 08:00 – 20:00, consultațiile pediatrice vor fi asigurate de medicii pediatri din UPU, iar noaptea și în weekend, consultațiile se fac în UPU, de către medicii pediatri de gardă în spital.
Pacienții din triaj pot merge prin spital doar însoțiți
Pacientele care necesită consult sau internare în secția Obstetrică- ginecologie, după triaj merg în sectorul de îngrijiri imediate, care va funcționa în sala de kinetoterapie de la nivelul 2. Aici se va efectua primul consult medical și apoi, împreună cu o infirmieră sau brancardier, merg cu liftul la nivelul 4, tranzitează secția Reumatologie pentru a ajunge în secția Ginecologie, unde vor efectua consulturile de specialitate.
Pacienții care necesităinvestigații radiologice, CT/ RMN, însoțiți de infirmieră sau brancardier și asistent sau medic în cazuri speciale (pacienți critici, ventilați mecanic etc) vor urca la nivelul 4 cu liftul, tranzitează secțiile Reumatologie și Ginecologie până la liftul de urgență cu care vor cobori la nivelul 1, unde în cadrul Laboratorului de Imagistică Medicală va funcționa compartimentul radiologie al UPU. După investigație, pacientul va urma traseul în sens invers pentru a ajunge din nou la UPU.
Urgențele stomatologicevor fi asigurate la nivelul VII, în cadrul Compartimentului Chirurgie Maxilo-Facială. Pacienții își vor întocmi fișa UPU pentru stomatologie în Triaj (containerul albastru), apoi însoțiți urcă la nivelul VI cu liftul, tranzitează secțiile Cardiologie și Medicală până în holul central al spitalului, de unde cu alt lift vor urca la nivelul VII, unde în cadrul secției ORL, Compartimentul Chirurgie Maxilo-Facială, va funcționa Cabinetul Stomatologie Urgențe.
În noua zonă de triaj UPU, lăsați aleea liberă pentru ambulanțe
Pentru consulturile/internările în secțiile din Spitalul Vechi (Pneumoftiziologie, Oncologie, Boli Infecțioase, Dermatologie) și Psihiatrie, în intervalul orar 08:00 – 16:00 se utilizează ambulanța de transport a spitalului, iar în intervalul orar 16:00 – 08:00 se solicită mașină de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Managerul Vasile Rîmbu a precizat că pentru asigurarea personalului de însoțire a pacienților, Consiliul Județean a aprobat solicitarea făcută de spital, de deblocare a 16 posturi de asistente, infirmiere și brancardieri. Posturile vor fi scoase la concurs în prima jumătate a acestei luni.
Pe durata celor șase luni, cât vor dura lucrările de modernizare, vor fi restricții și în ceea ce privește accesul auto și parcarea în curtea spitalului. Conform lui Rîmbu, până la ora 15.00, parcarea din fața spitalului este destinată medicilor, cea de la Spitalul Vechi – personalului mediu, auxiliar și TESA, iar parcarea din zona Synevo rămâne pentru pacienți și aparținători. Spațiul de la barieră până la containerul de triaj trebuie să rămână liber pe ambele sensuri pentru ca în orice moment să se poată intersecta două ambulanțe.