Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) deschide noul an academic în data de 2 octombrie, studenții revenind la cursuri la trei săptămâni după colegii lor din sistemul preuniversitar.
Întâlnirea bobocilor din anul I cu rectorul universității va avea loc în Auditorium „Joseph Schmidt”, începând cu ora 9.00, la eveniment urmând să participe și autorități locale și județene. Totodată, potrivit prorectorului USV, prof. univ. dr. Ștefan Purici, în data de 5 octombrie, începând cu ora 17.00, Casa de Cultură a Studenților Suceava va organiza un concert în campusul universității, invitați fiind artiști locali.
În prezent, la USV este în plină desfășurare un nou modul de admitere pentru locurile rămase neocupate în urma celor două sesiuni de admitere din acest an.
Au organizat o a treia sesiune de admitere doar facultățile care nu și-au completat integral locurile bugetate sau cu taxă. Facultățile de Educație Fizică și Sport și Științe ale Educației nu au organizat admitere dat fiind faptul că atât locurile bugetate, cât și cele nebugetate, s-au ocupat încă din sesiunea de admitere din vară.
Pentru programele de licență și masterat, admiterea se realizează conform următorului calendar: Înscrieri – 21-23 septembrie; Susținerea probelor de concurs – 23 septembrie; Înmatriculări – 24-25 septembrie. Pentru admiterea la studiile de doctorat calendarul este următorul: Înscrieri – 22-24 septembrie; Examen de competență lingvistică – 24 septembrie; Probe de concurs – 24 septembrie; Înmatriculări – 24-25 septembrie.
Pentru cursuri postuniversitare și pentru programele de conversie profesională se organizează admitere și în perioada 28-30 septembrie.