La început de an școlar

Condiții optime în grădinițele din Fălticeni

Reprezentanții autorităților locale, ai Consiliului Județean și ai Inspectorului Școlar au vizitat grădinițele cu program prelungit “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio”
Reprezentanții autorităților locale, ai Consiliului Județean și ai Inspectorului Școlar au vizitat grădinițele cu program prelungit “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio”

După deschiderile festive de la școlile gimnaziale și liceele din Fălticeni de la începutul săptămânii trecute, în după-amiaza zilei de joi, 17 septembrie, reprezentanții autorităților locale, ai Consiliului Județean și ai Inspectorului Școlar au vizitat grădinițele cu program prelungit “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio”, unități care în această vară au fost decorate pe exterior cu personaje din povești și cu alte desene care să-i atragă pe copii. Au fost prezenți Alexandru Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, inspectorul de specialitate pentru învățământul preșcolar, Daniela Răileanu, primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon, Marius Iacob, președintele Consiliului reprezentativ al părinților, consilieri locali, colegi de la alte grădinițe, membri ai Consiliului de Administrație ai Centrului bugetar pentru grădinițele cu program prelungit.
Prof. Adriana Samson, directoarea GPP „Pinocchio”, ne-a declarat: “Grădinița «Pinocchio» a obținut premii la numeroase concursuri, am avut rezultate foarte bune la integrarea copiilor în școală, la adaptarea copiilor în grădiniță. În această vară fața grădiniței noastre s-a schimbat, avem o grădiniță personalizată, veselă, zâmbitoare, am făcut hidroizolație, beci, magazie, am înlocuit instalația electrică, am făcut gard pentru a ne izola de vecinii noștri”.
Munca de echipă a dat rezultate
Primarul Cătălin Coman le-a mulțumit pictorilor Mihaela Matei, Anca și Ninel Șoldănescu și Ovidiu Matei, care în această vară au personalizat cele două grădinițe, și cadrelor didactice care, prin solicitările care le fac administrației locale, contribuie la creșterea calității învățământului fălticenean.
„Foarte multă lume a contribuit la investițiile care s-au făcut. În primul rând cadrele didactice care ne-au spus ce le trebuie pentru a avea o grădiniță primitoare. A fost o muncă de echipă. Mihaela Matei, împreună cu echipa pe care a coordonat-o, a pus pe pereți aceste personaje frumoase și a realizat conceptul tehnic. Îi mulțumesc pentru că a făcut un lucru de foarte bună calitate, un lucru apreciat și invidiat de cei din județ și nu numai. Eu m-am străduit cu finanțarea, pentru că aceasta este treaba primarului, să găsească banii, colegii din Consiliul Local au fost de acord cu această investiție, iar Consiliul Județean a contribuit financiar la tot ceea ce înseamnă bugetul Fălticeniului. Ceea ce am făcut este în primul rând pentru cei mici și noi ne vom strădui să le asigurăm cele mai bune condiții în continuare”, a declarat primarul Cătălin Coman.
Bază materială de excepție la Fălticeni
Profesorul Alexandru Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean, consideră Grădinița „Pinocchio” ca fiind una dintre cele mai frumoase grădinițe din țară.
„Astăzi am avut ocazia să văd una dintre cele mai frumoase grădinițe din țară. Nu exagerez, sunt extrem de obiectiv. Am fost în toate unitățile de învățământ din Fălticeni și în foarte multe unități școlare din județ. Din punct de vedere al bazei materiale Fălticeniul surclasează absolut toate orașele din județ și foarte multe orașe din țară. Nicăieri în județ nu sunt condiții de studiu ca în Fălticeni, și asta prin îmbunătățirea bazei materiale din ultimii trei ani”, a precizat Alexandru Rădulescu.
Lucrările executate la grădinițele din Fălticeni au fost apreciate și de reprezentanta Inspectoratului Școlar Suceava, inspector de specialitate pentru învățământul preșcolar Daniela Răileanu.
„Dacă eu aș fi copil aș veni la această grădiniță sau dacă aș avea un copil l-aș aduce aici. Dacă sunteți cumva supărați sau întristați, din punctul meu de vedere trebuie doar să vă aruncați ochii pe această clădire și vă revine zâmbetul pe buze. Și eu, ca inspector de specialitate, vă garantez că intrând în această grădiniță vă veți simți împliniți, fericiți alături de cadrele didactice și de copiii dumneavoastră”, a precizat Daniela Răileanu.
În calitate de reprezentant al părinților, profesorul Marius Iacob a mulțumit comunității locale pentru apropierea de copiii din Fălticeni, de școală în general.
„Grădinița «Pinocchio» s-a aflat în ultimul timp într-o perioadă a metamorfozărilor plăcute, și-a schimbat înfățișarea, oferă condiții optime de desfășurare a activității copiilor”, a precizat Marius Iacob.

Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Reprezentanții autorităților locale, ai Consiliului Județean și ai Inspectorului Școlar au vizitat grădinițele cu program prelungit “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio”
Reprezentanții autorităților locale, ai Consiliului Județean și ai Inspectorului Școlar au vizitat grădinițele cu program prelungit “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio”
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Condiții optime în grădinițele din Fălticeni
Reprezentanții autorităților locale, ai Consiliului Județean și ai Inspectorului Școlar au vizitat grădinițele cu program prelungit “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio”
Reprezentanții autorităților locale, ai Consiliului Județean și ai Inspectorului Școlar au vizitat grădinițele cu program prelungit “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio”

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională