Un tânăr în vârstă de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism a fost prins de polițiști în stare avansată de ebrietate, concentrația de alcool rezultată în aerul expirat fiind una care depășește cele mai mari valori înregistrate în ultimii ani, cel puțin în județul Suceava. Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava se arată că joi noapte, în jurul orei 22.30, o patrulă din cadrul Secției 1 Rurale Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe ulița comunală din satul Manolea, comuna Forăști, un autoturism marca Mercedes Benz Vito, la volanul căruia se afla o persoană în vizibilă stare de ebrietate și care emana halenă alcoolică. Conducătorul auto, identificat în persoana unui anume Ștefănel Adrianu, în vârstă de 28 de ani, din Forăști, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând concentrația de 2,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost apoi condus la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Dacă aparatul etilotest nu a indicat eronat valoarea, înseamnă că alcoolemia în sânge va depăși 4 g/l alcool în sânge. O concentrație imensă, sinonimă cu starea de comă alcoolică.
În ultimii ani, polițiștii rutieri au mai tras pe dreapta șoferi care aveau concentrații de până 1,80-1,90 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.