Tentativă de suicid

Un pacient de la Centrul de recuperare Sasca Mică s-a aruncat de la etajul II al clădirii

Un pacient internat la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, după ce s-a aruncat de la etajul II al clădirii.
Respectivul pacient este un tânăr în vârstă de 29 de ani, din satul Lisaura, care a fost diagnosticat la Unitatea de Primire a Urgențelor cu politraumatism prin cădere de la înălțime.
Din cercetările poliței a reieșit că respectivul a părăsit centrul fără aprobare în dimineața zilei de vineri.
A fost găsit în aceeași zi de personalul de serviciu al centrului și readus în salonul său.
În jurul orei 14.30, a afirmat că dorește să meargă la toaletă, a fost lăsat și, profitând de neatenția personalului de serviciu, s-a aruncat de la etajul II al clădirii.
Poliția a deschis un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială

Mai mulți copii adoptați, dar și bătrâni de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Sasca Mică au marcat, împreună, Ziua Adopției