La Marginea

Trei indivizi prinși de polițiști, după ce-au tăiat ilegal 25 de copaci dintr-o pădure

Trei indivizi au fost prinși de polițiștii din Marginea, pe raza comunei, după ce-au tăiat ilegal 25 de arbori din pădurea din zonă și se îndreptau spre casă cu materialul lemnos sustras.
Poliția a fost sesizată despre acest furtul de arbori vineri seară, în jurul orei 18.30, printr-un apel la 112.
Mircea F., de 38 de ani, Cătălin F., de 21 de ani, ambii din comuna Sucevița, și Constantin B., de 27 de ani, din județul Timiș, s-au dus în acea zi, au stabilit polițiștii, într-o pădure de pe raza comunei Marginea, iar de pe parcela unui localnic au tăiat și sustras 25 de arbori din specia carpen, cu diametrele la cioată cuprinse între 15-25 de centimetri (aproximativ 2,3 metri cubi). Cei trei au încărcat arborii în două căruțe și au pornit spre domiciliul din comuna Sucevița. Pe drum, însă, au fost opriți de un echipaj de poliție, în zona Satul Nou din comuna Marginea.
Luați la întrebări, cei trei au recunoscut că au furat materialul lemnos, alegându-se cu dosar penal.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, au transmis duminică reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Afaceriștii ilegali cu lemn nu mai pot scăpa ușor transportând cantități mai mici. Mașinile se confiscă dacă sunt prinși a doua oară

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Hoții care au furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar public au fost prinși după o urmărire în trafic și apoi în pădure

Casa notarului din Milișăuți de unde hoții au furat aproximativ 1,4 milioane de euro, în diferite monede

Cazurile recente arată că transportatorii ilegali de lemn au redus cantitățile pentru a nu risca confiscarea mașinilor

Comisarul-șef Ionuț Epureanu: ”Această măsură este menită să combată furtul de lemn și să asigure o gestionare responsabilă a resurselor forestiere”
Comisarul-șef Ionuț Epureanu: ”Această măsură este menită să combată furtul de lemn și să asigure o gestionare responsabilă a resurselor forestiere”

Trei arestări într-un jaf înscenat ca-n filme la o sală de jocuri: autorii și victima atacată erau complici