Din toamna acestui an, mai multe unități de învățământ din județ vor avea o nouă conducere, asta după ce cei care au ocupat fotoliul de director și-au dat demisia ori s-au pensionat. Cei care nu și-au făcut treaba și au intrat în vizorul șefilor de la Inspectoratul Școlar Suceava vor afla, la finele acestei săptămâni, dacă părăsesc sau nu funcția de director.
„Se va ține cont de rezultatele elevilor de la evaluarea națională și bacalaureat, de colaborarea cu autoritățile locale”, a menționat Ghiorghi Cornia, inspector pentru management instituțional.
La Școala Gimnazială Zamostea, directorul Bogdan Nistor, care a promovat pe funcția de inspector școlar pentru geografie, va fi înlocuit cu prof. Adrian Achihaiei.
Gheorghe Boghean, directorul Școlii Gimnaziale Ulma, s-a pensionat, în locul acestuia urmând să fie numit un alt manager, în următoarea ședință a Consiliului de Administrație al IȘJ.
Elena Maloș va pleca de la conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 2 Vicovu de Sus, aceasta ajungând la vârsta pensionării, iar Nicoleta Zettel va părăsi provizoriu cârma Școlii Gimnaziale Plopeni, aceasta solicitând concediu pentru creșterea copilului.
Au trimis pe adresa Inspectoratului Școlar cerere de eliberare din funcție următorii: Brandușa Leuca – Grădinița cu Program Normal „Țăndărică” Suceava, Horia Leonard Butucea Boscoianu – Școala Gimnazială Mănăstirea Humorului, Ion Turliuc – Școala Gimnazială Milișăuți, Maria Diaconescu – Școala Gimnazială Moldova Sulița, Dumitru Tănase – Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca și adjunctul Vasile Hrihor – Școala Gimnazială Volovăț.
Totodată, Cristina Nechifor, inspector de socio-umane, va veni la cârma Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni, în locul lui Laurențiu Tomescu.
Cererile de eliberare din funcție sau deciziile de pensionare au ajuns deja la Inspectoratul Școlar Suceava, iar în zilele următoare va fi întrunit Consiliul de Administrație, ședință în cadrul căreia șefii instituției vor hotărî cine mai stă și cine pleacă de la cârma școlilor sucevene.
Managerii școlari care vor fi numiți de inspectorat vor fi instalați în funcții începând cu 1 septembrie, cu detașare în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2016.
Concurs pentru directori, anunțat în octombrie
Un concurs pentru ocuparea funcțiilor de director de școală ar putea fi organizat în luna octombrie a acestui an, potrivit reprezentanților Ministerului Educației. Pentru directorii de școli, ultimele concursuri au fost organizate în noiembrie 2008. La nivelul județului Suceava nu există nici un director sau director adjunct numit în funcție în urma susținerii unui concurs, toți managerii școlari fiind numiți prin detașare în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs. La nivelul județului, sunt circa 260 de directori și directori adjuncți. La aceștia se adaugă directorii de la palatele copiilor și cluburile școlare sau sportive.