Inaugurare

Stația de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni a fost finalizată cu două luni mai devreme

Noua Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni a fost inaugurată în prezența autorităților județene și locale, a beneficiarului, ACET Suceava, și a constructorului
Noua Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni a fost inaugurată în prezența autorităților județene și locale, a beneficiarului, ACET Suceava, și a constructorului

Noua Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni a fost finalizată, obiectivul fiind inaugurat vineri, 21 august, în prezența autorităților județene și locale, a beneficiarului, ACET Suceava, a constructorului Veolia Water Solutions & Technologies reprezentat de directorul de operațiuni Pierre Cugnet și Gheorghe Neacșu – director executiv, a dirigintelui de șantier – Eptisa, a deputatului Ioan Stan și a celor care au sprijinit realizarea acestei investiții.
Lucrările de proiectare la Stația de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni au început cu primăvara anului 2013, investiția fiind realizată în cadrul proiectului major de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și canalizare din județul Suceava, care este cofinanțat din fonduri europene. Lucrările în șantier au demarat la 1 septembrie 2013 și s-au încheiat pe 15 iunie 2015. Compania franceză Veolia Water Solutions & Technologies are o vastă experiență în domeniu, specialiștii săi ocupându-se de întregul proiect.
„Pentru noi a fost un contract foarte important, terminat cu succes. A contat foarte mult colaborarea pe care am avut-o cu toate părțile implicate în contract, care înseamnă beneficiar și inginerul consultant”, a precizat Pierre Cugnet, director de operațiuni Veolia Water Solutions & Technologies.
O investiție extrem de importantă pentru Fălticeni și pentru comunele din zonă
Obiectul contractului l-a constituit asigurarea capacităților de tratare a apelor uzate menajere, tratarea corespunzătoare a acestor ape uzate pentru a asigura încadrarea parametrilor de calitate a acestora în prevederile normativelor tehnice și ale actelor legislative, creșterea calității cursurilor de apă, precum și crearea unui sistem de prelucrare a nămolurilor provenite în urma tratării apelor uzate.
„Este o investiție extrem de importantă pentru Fălticeni și pentru comunele din zonă care vor utiliza acest serviciu. Este o construcție nouă, stația veche fiind demolată în totalitate. Este un obiectiv care oferă servicii de calitate, îndeplinind criteriile de mediu, lucrând la parametri superiori și oferind un plus de confort locuitorilor municipiului Fălticeni”, a declarat primarul municipiului, Cătălin Coman.
Costurile cu modernizarea și retehnologizarea stației sunt de peste 37,5 milioane de lei, fără TVA. Fondurile au fost asigurate de Uniunea Europeană (85%), Consiliul Județean Suceava și ACET Suceava (13%), contribuția municipiului Fălticeni fiind de 2%.
Ștefan Groza, director ACET Suceava, a declarat: „Este un moment important care se întâmplă o dată la 40-50 de ani. Acest proiect a făcut parte din proiectul județean de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Suceava, în care sunt cuprinse cinci aglomerări ale județului. Noi considerăm că am rezolvat o problemă care este de strictă importanță pentru calitatea mediului și calitatea vieții în municipiul Fălticeni. Această stație va fi exploatată de niște oameni care vor avea grijă ca 24 de ore din 24 apa care iese din această stație să păstreze mediul și apele curate. Municipiul Fălticeni se poate lăuda cu cea mai modernă stație de epurare și îmi permit să spun cea mai bună din cele patru pe care noi le construim”.
Conform inginerului Sorin Alexandrescu, managerul de proiect, noua stație de epurare va deservi peste 33.000 de locuitori, iar din martie 2015 stația de epurare este operațională 24 de ore din 24. Stația de epurare din Fălticeni folosește cele mai avansate tehnologii din Franța și Germania și soluții complexe pentru tratarea apelor uzate, tratarea nămolurilor, stocare, monitorizarea fluxului tehnologic și analizarea apelor curățate. Întregul sistem de funcționare al stației este dirijat și monitorizat electronic, apele menajere din rețeaua de canalizare a urbei de pe Șomuz fiind supuse unui amplu proces de filtrare, separare și curățare înainte de a ajunge în natură. Pe platforma stației se va produce biogaz, utilizat pentru circuitul intern, cât și nămol ecologic pretabil culturilor în sere și celor agricole.
Vechea stație avea un randament foarte scăzut și trebuia retehnologizată în întregime
Vechea stație de epurare a apelor uzate, situată pe cursul râului Șomuzul Mare, a fost pusă în funcțiune în decembrie 1982, cu posibilități de epurare atât a apei menajere, cât și a apei industriale. Pe parcurs, debitul de epurare de 210 litri pe secundă a scăzut la 70-100 de litri pe secundă. Stația avea un randament foarte scăzut și trebuia retehnologizată în întregime.
Termenul de finalizare a contractului era de 31 de luni de la data de începere a lucrărilor, din care 4 luni perioada de proiectare, 13 luni pentru execuție, două luni pentru testarea echipamentelor și 12 luni perioadă de notificare a defectelor, data estimată de finalizare a contractului fiind octombrie 2015.
Panglica inaugurală a fost tăiată de Pierre Cugnet și Gheorghe Neacșu din partea Veolia Water Solutions & Technologies, Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean, primarul Cătălin Coman și Ștefan Groza, directorul general ACET.
Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean, a declarat: „În urma unei colaborări extraordinare a ieșit un proiect de succes. La Fălticeni este cel mai frumos proiect al firmei Veolia din ceea ce am văzut în portofoliu. Despre fotbal, politică vorbim toți, cu mare larghețe, dar despre deșeuri și ape uzate mai deloc. Nu ne interesează ce se întâmplă, cum se întâmplă, dacă se întâmplă, fără să conștientizăm că aceste componente legate de sănătate publică, care înseamnă atât rețele de apă, cât și stații de epurare a apelor uzate sunt extrem de importante pentru civilizația noastră modernă. Omul în activitatea curentă produce foarte multe deșeuri pe care cineva trebuie să le prelucreze. Altfel localitățile noastre nu ar putea oferi condiții de sănătate publică, condiții de peisagistică în conformitate cu așteptările noastre. Este un proiect complex, atât prin valoare, cât și prin tehnologia implementată la Fălticeni și ritmul susținut de construcție. Sper ca acest proiect de succes să poată fi preluat de ACET și în relația cu alți constructori”.

Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni, o investiție extrem de importantă pentru Fălticeni și pentru comunele din zonă
Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni, o investiție extrem de importantă pentru Fălticeni și pentru comunele din zonă
Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni, o investiție extrem de importantă pentru Fălticeni și pentru comunele din zonă
Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni, o investiție extrem de importantă pentru Fălticeni și pentru comunele din zonă
Noua Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni a fost inaugurată în prezența autorităților județene și locale, a beneficiarului, ACET Suceava, și a constructorului
Noua Stație de Epurare a Apelor Uzate din Fălticeni a fost inaugurată în prezența autorităților județene și locale, a beneficiarului, ACET Suceava, și a constructorului

Recomandări

Apa potabilă și canalizarea, mai scumpe de la 1 iulie, în toate localitățile în care ACET e furnizor de servicii