Din ordinul ministerului

IȘJ Suceava va vira unităților de învățământ banii pentru premierea celor 34 de elevi care au obținut 10 pe linie la bacalaureat și la evaluarea națională



Inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr
Inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava va vira unităților de învățământ sumele aferente pentru premierea absolvenților de liceu și de clasa a VIII-a care au obținut media 10 la examenele naționale. Declarația îi aparține inspectorului școlar general al IȘJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, care a explicat că măsura a fost luată „având în vedere perioada de vacanță și necesitatea transmiterii către Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ) a dovezii efectuării plății”.
MECȘ a transmis către IȘJ Suceava ordinul nr. 4652 din 30.07.2015 din care reiese faptul că „se aprobă lista nominală cuprinzând absolvenții învățământului liceal care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, și care sunt beneficiari ai prevederilor Hotărârii Guvernului Nr. 568/2015. (…) Se aprobă lista nominală cuprinzând absolvenții învățământului gimnazial care au obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul 2015 și care sunt beneficiari ai prevederilor Hotărârii Guvernului Nr. 568/2015. Cuantumul stimulentului financiar acordat fiecărui absolvent este în valoare de 3.000 de lei pentru absolventul învățământului liceal care a abținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, și 1.000 de lei pentru absolventul învățământului gimnazial care a obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul 2015”.
În Ordinul nr. 4652 din 30.07.2015 trimis de minister către IȘJ Suceava este prevăzut că „sumele aferente stimulentelor financiare acordate sunt transmise de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice inspectoratelor școlare de unde provin beneficiarii prevederilor prezentului ordin. Inspectoratele școlare au obligația de a realiza plata către beneficiari și, în termen de 10 zile de la primirea sumelor, să transmită la Ministerul Educației și Cercetării Științifice – Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, dovada efectuării plății”. Ordinul este semnat de ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.
La nivel național, după recorectarea lucrărilor de bacalaureat pentru care s-au depus contestații, numărul mediilor de 10 a crescut de la 63, câte erau inițial, la 81. Iar la evaluarea națională, 456 de elevi au reușit să treacă examenul cu nota maximă.
Elevi suceveni “de nota 10”
În județul Suceava, cinci absolvenți de liceu au fost notați cu 10 la toate probele examenului de bacalaureat. Este vorba despre Eduard Ștefan Grigoriciuc, de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Lidia Pascar – Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Georgiana Raluca Strugar – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Andreea Larisa Pălie, absolventă a Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni, și Cătălina Bianca Bodnar, absolventă a Colegiului „Petru Rareș” Suceava. Cât privește evaluarea de la finalul clasei a VIII-a, 29 de elevi au predat teze perfecte și au obținut nota maximă atât la proba de limba română, cât și la matematică. Aceștia sunt: Bianca Lorena Luca, Ștefan Ovidiu Nemțoc și Ioan Alexandru Țifui – Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Daria Justina Georghiu, Ana Otilia Pintilescu și Georgiana Covaliu – de la Școala Nr. 1 Gura Humorului, Claudiu Florin Costeniuc, Marius Paul Daniș și Teodora Săvuț – Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Nicolae Sergiu Avăcăriței și Anamaria Iuliana Mihalescu – Școala Gimnazială Nr. 9 „Ion Creangă” din Suceava, Ana Ostaficiuc și Adelina Ioana Pop – Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Paula Corduneanu și Lorena Andra Văcărean – Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, Georgiana Zbranca – Școala „Teodor Stefanelli” Câmpulung Moldovenesc, Florentina Georgiana Donisan – Școala Gimnazială Satu Mare, Șerban Damian Leică – Școala „Petru Comarnescu” Gura Humorului, Maria Ivona Moglan – Școala Gimnazială Slătioara, Stulpicani, Paul Dimitrie Șoflău – Școala „Dimitrie Onciul” Straja, Ionela Bianca Nemțan Nisioiu – Școala „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Iuliana Manciu – Școala Gimnazială Plopeni, Bianca Maria Ianovici – Școala Nr. 1 Vatra Dornei, Gabriela Ursachi – Școala Nr. 3 Vicovu de Sus, Ana Andreea Babiuc – Școala „Mihail Sadoveanu” Fălticeni, Andreea Alexandra Anichiti – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Anda Elena Cozmâncă – Școala „Petru Mușat” Siret, Ioan Iustin Lazăr – Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava și Andrei Lămășanu – Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni.



Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă
Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri
Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat