Examenul din toamnă

Aproape 1.800 de absolvenți de liceu susțin, de astăzi, cea de-a doua sesiune a bacalaureatului



Aproape 1.800 de absolvenți de liceu vor susține cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, examen ce debutează astăzi cu proba de evaluare orală la limba română.
Aceștia sunt așteptați în cinci centre de examen, respectiv Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (unde vor fi evaluați 400 de candidați), Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava (397 de candidați), Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni (256 de candidați), Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (417) și Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc (320).
La nivel de județ va exista un singur centru de corectare a lucrărilor scrise, centru unde vor fi evaluate tezele elevilor dintr-un alt județ, în timp ce tezele examinaților suceveni vor fi corectate, de asemenea, într-un alt județ.
Nivelul de dificultate al subiectelor va fi similar celui din prima sesiune, iar condițiile de susținere a examenului vor fi la fel de stricte.
Sesiunea august-septembrie 2015 a examenului de bac va continua în zilele de 18 și 19 august, când înscrișilor le vor fi evaluate competențele într-o limbă de circulație internațională, iar pe 20 și 21 aceștia vor fi examinați la competențele digitale. Probele scrise vor fi susținute în intervalul 24-28 august.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 1 septembrie.
La bacalaureatul din toamnă participă eleviicare nu au promovat prima sesiune a examenului din acest an, cei care au absentat, candidați din promoțiile anterioare care fie nu au susținut, fie nu au trecut de bac, și absolvenți ai promoției 2015 care nu s-au înscris la sesiunea din vară a testării.
Peste 2.000 de elevi nu au trecut de bacul din vară
La sesiunea din vară a bacalaureatului, din totalul celor 5.959 de elevi care s-au prezentat la examen, au promovat 3.784.
La nivelul județului, după soluționarea contestațiilor, numărul mediilor pe tranșe a fost: pe segmentul 6-6,99 s-au înregistrat 1.049 de medii, pe segmentul 7-7,99 s-au înregistrat 1.015 medii, pe segmentul 8-8,99 au fost 1.060 de medii, iar pe segmentul 9-9,99 au fost 659 de medii. Cinci candidați au avut media 10 la prima sesiune din acest an a bacalaureatului. Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc a fost singurul liceu din județ unde au promovat toți candidații.
Urmează Colegiul Național „Petru Pareș” cu o rată a promovabilității de 99,62% și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava cu 96,83% dintre candidați promovați.
De partea cealaltă, la coada clasamentului s-a aflat Centrul de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” Bucovina Câmpulung Moldovenesc, cu formă de învățământ frecvență redusă, unde un singur candidat din cei 16 înscriși a promovat examenul.
O situație similară s-a înregistrat și la Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” din Marginea, unde un singurul candidat a promovat examenul.



Recomandări

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii
Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii