De luni

Transport public asigurat și pentru locuitorii cartierului Tinereții



Noul cartier de case de pe Dealul Mănăstirii va fi deservit de transportul public local
Noul cartier de case de pe Dealul Mănăstirii va fi deservit de transportul public local

Locuitorii celui mai nou cartier de case al Sucevei, cartierul Tinereții, de pe Dealul Mănăstirii, situat la ieșirea din municipiu către orașul învecinat, Salcea, au la dispoziție, începând de luni, 17 august, mijloacele de transport în comun ale TPL.
„Ca urmare a solicitărilor venite din partea locuitorilor acestui cartier de tineri, unde există și mulți copii care au de ajuns la instituțiile de învățământ la care sunt înscriși, am decis să modificăm traseul microbuzului care circulă pe linia 22, astfel încât să intre și în acest cartier, pentru a-i prelua pe cei care vor să meargă înspre oraș”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Noul traseu al liniei 22 este: strada Plevnei – strada Cuza Vodă – cartierul Tinereții (Dealul Mănăstirii) – Torino – Orizont – Bazar – Centru și retur.
Microbuzul de pe linia 22 circulă din oră în oră, cu plecare de pe strada Plevnei la orele 06.30, 07.30, 08.30…20.30, iar din Centru, la orele 07.00, 08.00, 09.00 …21.00.
În cartierul Tinereții, călătorii vor fi preluați din cele două capete ale străzii Constantin Sofroni, cel dinspre Plopeni și cel din zona stației OMV.
Directorul TPL, Darie Romaniuc, a precizat că extinderea acoperirii transportului public local face parte dintr-o strategie de implementare a transportului modular, din zonele îndepărtate ale orașului către Centru, de unde călătorii pot lua apoi orice alt autobuz le este necesar pentru a ajunge în altă zonă a Sucevei. Pentru cei care au abonamente de transport în comun, trecerea de la un microbuz TPL la un autobuz sau invers nu costă nimic, acesta fiind valabil pe toate liniile și pe toate mijloacele de transport în comun ale societății.



Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Transportul public local și metropolitan Suceava, gratuit pentru toți elevii, părinții, bunicii și cadrele didactice, în prima zi de școală