Prefectura Suceava va formula o plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele primarului comunei Slatina, Ilie Gherman. Prefectul Constantin Harasim ne-a declarat în cursul zilei de ieri că plângerea penală va fi formulată după ce Ilie Gherman a obstrucționat activitatea unei comisii de control care s-a deplasat în Slatina pentru a verifica mai multe probleme semnalate prin intermediul a două petiții formulate de mai mulți cetățeni ai comunei. Constantin Harasim a spus că verificările trebuiau să aibă loc la finalul lunii iulie a.c., din comisia formată printr-un ordin al său făcând parte reprezentanți ai Prefecturii, ai APIA, ai Gărzii de Mediu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Harasim a arătat că în cele două petiții mai mulți cetățeni din Slatina reclamau faptul că o biserică a fost construită pe pășunea comunală fără autorizațiile necesare și fără a exista un titlu de proprietate pe terenul pe care a fost amplasată. Cetățenii din Slatina au mai reclamat și probleme legate de gestionarea incorectă a gunoaielor.
Prefectul a explicat că în momentul în care membrii comisiei de control s-au deplasat în comuna Slatina pentru a verifica problemele sesizate de cetățeni, primarul Ilie Gherman le-a spus că le va pune la dispoziție documentele necesare doar în prezența celor care au semnat petițiile depuse la Prefectură. „Dumnealui voia să facă el cercetările în cazul acestor sesizări, spunând că nu va permite controlul decât în situația în care reclamanții vor veni în fața lui. În aceste condiții comisia s-a retras și am sesizat procedural instituțiile abilitate. În același timp Prefectura Suceava va formula și o plângere penală pe numele primarului Ilie Gherman”, a spus prefectul județului Suceava.
Reamintim faptul că, în luna iunie a acestui an, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei sucevene Slatina, Ilie Gherman, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Ilie Gherman este acuzat că în calitatea sa de primar și de ordonator de credite a blocat finanțarea școlii gimnaziale din Herla. Faptele au fost produse în a doua jumătate a anului 2013, când Ilie Gherman a refuzat să deschidă linia de credit bugetar pentru trimestrul IV al acelui an la Școala Gimnazială Herla, pe motiv că se afla în conflict cu directorul unității de învățământ, iar aproape 60 de angajați, dintre care 45 erau profesori, nu și-au putut primi salariile. Ilie Gherman a fost reținut și arestat pentru aceste fapte în luna noiembrie 2013, fiind ulterior eliberat.
Decizie
Prefectura Suceava va formula o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva primarului din Slatina
