Bukovina Motor Club

Întrunirea de la Sucevița a reunit peste o sută de pasionați de motoare

Mai bine de o sută de iubitori de motoare din țară, dar și din Germania, Austria și Ungaria, s-au reunit la Sucevița

Dacă localitatea Sucevița este cunoscută ca o zonă extrem de liniștită, ultimele zile din săptămâna trecută au contrazis acest lucru. Mai bine de o sută de iubitori de motoare din țară, dar și din Germania, Austria și Ungaria, s-au reunit la Sucevița, la întrunirea moto anuală organizată de Bukowina Motor Club. Manifestarea a debutat joi după-amiază cu festivitatea de primire, instalarea invitaților, iar de la orele serii până în zorii zilei s-a cântat pe scena amenajată între motoare.
Vineri și sâmbătă posesorii de „bijuterii” din mărcile Harley-Davidson, Kawasaki, Aprilia, Honda, Suzuki, Yamaha ori BMW au participat la tot felul de acțiuni pe parcursul zilei, iar după instalarea întunericului au petrecut alături de trupele Sappa, Aproape Unplugged și Wanted.
Unul dintre participanți, Ionuț, vicepreședintele clubului Chopper Academy din Suceava, a declarat: „Între noi și cei de la clubul Bukovina există o prietenie veche, am fost tot timpul alături de ei. A fost frumos aici la Sucevița și suntem bucuroși că am participat.”
Proprietarul unui motor Suzuki, suceveanul Marius Breabăn, s-a arătat încântat de întrunirea de la Sucevița și a precizat: „E a treia ediție la care particip și am fost încântat de fiecare dată de locație și de oamenii care vin aici. Deși sunt pasionat de motoare de mult timp, abia în urmă cu câțiva ani am luat permis și apoi mi-am cumpărat motorul”. La fel de entuziasmat de acțiunea de la Sucevița s-a arătat și un biker din Viena, Rolf, care a ținut să precizeze că este pentru a cincea oară la întrunire și că s-a îndrăgostit de Bucovina și de oamenii de aici.
Doni Dobrotă: „Manifestarea din acest an a fost un succes”
Bukowina Motor Club a luat ființă în luna august 2006 și a fost fondat în Rădăuți de șapte membri, iar acum numărul acestora a crescut la aproape o sută.
Organizatorul acțiunii de la Sucevița, Doni Dobrotă, a declarat: „Au participat mulți iubitori de motoare din zonă, din județele limitrofe, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Botoșani, Neamț, Cluj, de fapt, din toată țara. Mai mult, au fost și din străinătate, mai exact din Germania, Austria și Ungaria. Manifestarea a debutat încă de joi, cu o seară, de fapt o noapte, în care s-a cântat la chitară, vineri seară au cântat trupele ieșene Sappa și Aproape Unplugged, iar sâmbătă au fost concursurile specifice, de viteză, de îndemânare, urmate de concursurile hazlii, adică «capturare» de pepeni, concurs de tricouri ude și multe altele… Am avut și tombolă, iar la lăsarea serii a concertat formația Wanted. Ziua de duminică a debutat cu o refacere, după care, încet, încet, participanții la întrunire au plecat pre casă. Apreciez că manifestarea din acest an a fost un succes”.

Recomandări

O parte din echipa „10 pentru folclor” a participat recent la Festivalul Național al Păstrăvului și la Ziua Munților Suhard

PNL și PPE o susțin pe Ursula von der Leyen în fruntea viitoarei Comisii Europene, iar Manifestul Congresului PPE a solicitat admiterea deplină a României în spațiul Schengen