Pentru copii

Două grădinițe din Fălticeni au fost pictate la exterior cu scene din povești

Grădinița „Dumbrava Minunată”
Grădinița „Dumbrava Minunată”

Două grădinițe spațioase, curate și foarte bine organizate, cu parcuri de joacă, cu verdeață și flori își vor primi preșcolarii în „haine noi”. La Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată” pereții exteriori au fost pictați în această vară cu scene din care nu lipsesc Lizuca și Patrocle din povestea lui Mihail Sadoveanu, iar la Grădinița cu Program Prelungit “Pinocchio”, exteriorul și o anexă sunt pictate cu scene din povestea păpușii de lemn a lui Carlo Collodi. Lucrările au fost finalizate în prima zi a lunii august și sunt foarte apreciate atât de cadrele didactice care își desfășoară activitatea în cele două grădinițe, cât și de trecători.
Așa cum am aflat de la artistul plastic Mihaela Matei, ideea pictării celor două grădinițe a apărut după a doua ediție a “Galeriei Micului Prinț”, o expoziție vernisată pe 6 decembrie 2014 în care copii de vârste mici și mijlocii au participat la crearea unei povești unice pe benzi desenate, dând frâu liber imaginației.
Profesorii de fericire din Fălticeni și-au pus talentul în slujba copiilor
Cei patru profesori de fericire, Anca Șoldănescu, prof. arte plastice la Colegiul Național “Nicu Gane”, artiștii plastici Mihaela Matei, Ioan Șoldănescu și artistul fotograf Ovidiu Matei, au realizat un proiect pe care l-au prezentat conducerii Primăriei Fălticeni, ideea fiind apreciată de primarul Cătălin Coman, mai ales că cele două grădinițe intrau în acest an în reabilitare termică a fațadelor.
Mihaela Matei ne-a mărturisit: “În funcție de proiect și necesități, cu sprijinul financiar al primăriei, am procurat materialele necesare, suportul pentru pictură fiind asigurat în urma reabilitării termice. La Grădinița «Pinocchio» personajul principal este chiar Pinocchio. Inițial gândisem ca termen pentru fiecare proiect în jur de trei săptămâni, dar ambele grădinițe au fost pictate într-o lună, s-a lucrat zi lumină, vremea a ținut cu noi în majoritatea zilelor și ne-am putut desfășura activitatea corespunzător. La «Dumbrava Minunată» avem pe peretele fără geamuri cele două personaje ale poveștii lui Mihail Sadoveanu, Lizuca și Patrocle, iar pe restul clădirii avem foarte multe elemente pe care ne-a fost foarte greu să le alegem. Când am pornit proiectul am avut foarte multe opțiuni și ajunsesem la un moment dat să nu știm ce să alegem. Sunt fetițe și băieți, baloane, oițe, vrăbii stilizate, fetițe cu ochi foarte mari, cu 2-3 pene, care ne duc cu gândul la păsări, este exact specificul desenelor copiilor la care se adaugă alte elemente care ne-au ajutat să legăm aceste compoziții”.
Tânăra artistă ne-a mai spus că ceea ce au realizat până acum îi va atrage și mai mult pe copii în aceste locuri. Girafele, pisicuțele blânde, cățeii zdrențuroși, oițele zburdalnice, albinuțele harnice, jocul de puzzle, florile, bulinele, peștișorii, fructele, literele și cifrele, cerul, norii și soarele sunt elemente din natură care se găsesc pe pereții celor două grădinițe. „În perioada în care lucram era foarte amuzant să vedem copiii reacționând în toate felurile, strigând de pe partea cealaltă a străzii «Grădinița mea!». Aceste reacții te motivează cel mai mult”, a precizat Mihaela Matei.
Următoarea pe listă e Grădinița „Licurici”
Pentru pictorul Ioan Șoldănescu aceste lucrări au fost o provocare, artistul plastic fălticenean trecând de la binecunoscutele tablouri în care scotea în evidență portrete, peisaje sau natură statică și de la pictura bisericească și a icoanelor la desenele pentru copii.
“Mă bucur că am realizat un lucru unic în județ și mă bucur că autoritățile doresc să reabiliteze și celelalte grădinițe din municipiu, următoarea grădiniță fiind probabil «Licurici». A fost foarte multă muncă, dar a fost și distractiv. Ceea ce se vede este făcut cu multă pasiune și cu mult suflet. Bucuria fantastică este a copiilor și chiar au fost reacțiile pe măsură, ei sunt cei mai sinceri admiratori a ceea ce am făcut noi. Ne bucurăm că oamenii sunt interesați de lucrurile frumoase care se fac pentru copii în Fălticeni”, a precizat Ioan Șoldănescu.
Pentru acoperirea suprafețelor au fost folosite culori speciale, utilizate pentru acest tip de proiecte și transpuse prin tehnica ”Al secco”. Culorile acrilice sunt rezistente la intemperii, raze ultraviolete, îngheț și ploaie, după uscare acestea transformându-se într-o peliculă de plastic. Sunt lavabile și sunt garantate 15 ani.

Profesorii de fericire din Fălticeni
Profesorii de fericire din Fălticeni
Grădinița „Dumbrava Minunată”
Grădinița „Dumbrava Minunată”

Recomandări

Marele Premiu „Penelul fermecat” și Trofeul „Voinicelul” la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret

50 de lucrări, realizate de 35 de copii și tineri, cu vârste între 4 și 17 ani, au fost expuse la Centrul pentru Tineret „Ecclesia”

Rezultate remarcabile pentru elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni la Concursul Interjudețean de Matematică „Spiru Haret”