Locuitorii din zona centrală a municipiului Suceava nu vor beneficia luni de apă potabilă timp de aproximativ 10 ore, care urmare a intervențiilor programate la rețelele ACET.
Întreruperea funcționării serviciului public de alimentare cu apă potabilă din data de 10 august va fi făcută între orele 08.30 și 18.00, în zona Centru, pe străzile: Petru Rareș, Ștefan Ștefureac, Vasile Alecsandri, Horia-Cloșca și Crișan, Curtea Domnescă, Dimitrie Onciul, Dimitrie Dan, Avram Iancu, Prof. Teodor Robeanu, Prunului, George Coșbuc, Cernăuți, Solidarității, Mirăuți, Tudor Ștefanelli, Grădinilor, Luca Arbore, Petru Mușat, Cetății, Ștefăniță Vodă, inclusiv la punctele termice: Școala generală 2 și Centru 1.
„Rugăm locuitorii imobilelor și agenții economici din zonele menționate să-și facă rezerve suficiente de apă potabilă. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis reprezentanții ACET.
Oprirea apei reci a fost programată în vederea executării unor lucrări programate necesare implementării proiectului „ Extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și apă uzată din municipiul Suceava”, cu termen de finalizare sfârșitul lunii septembrie 2015.