Pentru al patrulea an consecutiv clopoțelul Școlii de vară „Surprizele vacanței” a sunat la Școala Gimnazială Ipotești, adunând 31 de participanți din rândul elevilor școlii locale și din alte școli din județ, dar și elevi reveniți în vacanța de vară, care studiază în străinătate (Anglia, Italia, Grecia).
Scopul proiectului a fost cel de a oferi elevilor o alternativă de petrecere a timpului liber în vacanța de vară
Activitățile proiectului, coordonat și în acest an de profesoarele Violeta Cercel și Loredana Corjuc, s-au desfășurat în săptămâna 20-25 iulie. Partenerii proiectului au fost părinții elevilor participanți (finanțare), Auchan Suceava și Aqua Carpatica (sponsorizare), Laura Cercel, studentă la Universitatea Tehnică din Cluj (îndrumător activitate pictură), Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia, Tipografia Celestin Suceava (personalizare tricouri și diplome), cotidianul Monitorul de Suceava (mediatizare).
Scopul acestui proiect a fost acela de a oferi elevilor o alternativă de petrecere a timpului liber în vacanța de vară, în vederea îmbogățirii experiențelor de acumulare de cunoștințe prin noi strategii și metode de învățare non-formală.
Obiectivele urmărite au vizat dezvoltarea competențelor cheie ale elevilor prin desfășurarea activităților organizate pe diverse cercuri, stimularea interesului pentru lectură, a creativității și încrederii în forțele proprii, intensificarea colaborării școală – familie.
Activitățile s-au desfășurat după un program educativ non-formal
Activitățile s-au desfășurat după un program educativ non-formal, conceput și aplicat pentru a stârni în rândul copiilor interesul pentru un alt mod de a descoperi și a învăța lucruri interesante și utile în viață.
Activitățile din săptămâna „Surprizele vacanței” au început cu jocuri prin intermediul cărora copiii și îndrumătorii lor au avut prilejul de a se cunoaște mai bine, de a deveni un grup unit, de a fi prieteni.
S-a realizat o „pânză de păianjen” foarte bine țesută spre a sugera că așa vor fi și relațiile dintre participanți pe parcursul întregii săptămâni.
Deschiderea programului s-a concretizat prin desfășurarea activității „Ziua prieteniei” (la McDonald‘s, Suceava), unde participanții s-au manifestat creativ în cadrul cercului de pictură „Fantezii de vară”.
Păstrând tradiția anilor precedenți, și anul acesta copiii au pictat pe pânză sub îndrumarea Laurei Cercel.
Anul acesta în activitatea de creație s-au experimentat metode noi: modelarea lutului, realizarea unor tablouri prin tehnica quilling, modelarea baloanelor (coordonator prof. Elena Popescu).
Cuvintele cheie au fost: „entuziasm”, „încântare”, „prietenie”, „învățare eficientă”, „amintiri frumoase”
Prof. Mihai Lungoci, de la Palatul Copiilor Suceava, i-a încântat pe elevi cu cântecul „Broasca țestoasă”, cântec pe care aceștia l-au fredonat în următoarele zile.
Concursurile sportive, ștafetele vesele, jocurile desfășurate în limba engleză (sub îndrumarea prof. Codruța Iațcu) au sporit farmecul programului.
Una dintre zile a debutat cu „o plăcere dulce, răcoroasă” prilejuită de o vizită la fabrica de înghețată Betty Ice, urmată de o deplasare la piscina din zona de agrement din orașul Gura Humorului, iar spre seară s-a admirat peisajul mirific din Cheile Zugrenilor.
Ultima zi a școlii de vară a fost petrecută la Pietrele Doamnei, din masivul Rarău, unde priveliștea este impresionantă.
Evaluarea programului a fost realizată pe traseu, în autocar, fiecare participant prezentându-și la microfon impresiile personale cu sublinierea dorinței de a participa și anul viitor la Școala de vară „Surprizele vacanței”.
Cuvintele cheie au fost: „entuziasm”, „încântare”, „prietenie”, „învățare eficientă”, „amintiri frumoase”.