Măsură necesară

Ședință de îndată a Consiliului Local Suceava, convocată pentru luni dimineață



Aleșii locali suceveni sunt convocați astăzi să se întrunească de urgență, la ora 10.00, pentru a rediscuta un proiect foarte important, care a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, ca urmare a plecării din sală a consilierilor locali PSD, în semn de protest pentru neintroducerea pe ordinea de zi a unui proiect depus de ei cu o zi înainte.
Momentul ales pentru plecarea de la ședință a celor șase aleși locali PSD a fost total neinspirat, pentru că tocmai atunci trebuia votată demararea unui proiect în valoare de peste 5 milioane de euro, bani atrași din fonduri europene, pentru înlocuirea conductelor de apă de pe strada Traian Vuia, pe o lungime de aproape 3.000 de metri, precum și pentru dotarea operatorului regional ACET cu echipamente moderne în valoare de 4 milioane de euro.
„Dacă nu se întrunește numărul de voturi necesar pentru adoptarea acestui proiect de hotărâre luni dimineață, nu vom mai putea accesa aceste fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Contribuția municipalității sucevene la acest proiect este de numai 250.000 de lei, pentru care primim peste 25 de milioane de lei”, a subliniat viceprimarul Lucian Harșovschi.
De aprobarea acestui proiect depinde și demararea unor lucrări urgente de apă-canal pe strada Traian Vuia, care urmează să fie refăcută anul acesta cu covor asfaltic, în cadrul unui alt proiect european.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

CJ Suceava a alocat o primă tranșă de 4 milioane de lei pentru trei localități afectate de inundațiile din ultimele zile

CJ Suceava a alocat o primă tranșă de 4 milioane de lei pentru trei localități afectate de inundațiile din ultimele zile
CJ Suceava a alocat o primă tranșă de 4 milioane de lei pentru trei localități afectate de inundațiile din ultimele zile