Sprijin

Cititori ai ziarului Monitorul de Suceava s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe Viorel Condrea



Viorel Condrea
Viorel Condrea

Mai mulți cititori ai ziarului Monitorul de Suceava s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul unui om al străzii, Viorel Condrea, care are urgent nevoie de ajutor. Un antrenor de la un club sportiv din Suceava a donat suma de 360 de lei pentru plata asigurării medicale, prin urmare Viorel Condrea nu va mai trebui să achite zilele de spitalizare și va putea beneficia măcar de o proteză de șold cu durată de viață de 5 ani, pe care i-o poate oferi Spitalul de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. De asemenea, de la Direcția de Asistență Socială din Primăria Suceava s-au făcut toate demersurile pentru integrarea lui Viorel Condrea în sistemul de protecție socială măcar pe perioada de recuperare după intervenția chirurgicală, cât nu va putea lucra. În această acțiune s-a implicat voluntar și Ana Maria Cerlincă, o tânără suceveancă de 24 de ani, care se numără printre cei care îl cunosc din cartier pe omul fără adăpost. Tot ea ne-a spus că, după ce cazul a fost mediatizat, mai mulți copii din cartierul Burdujeni, care îl știu pe Viorel Condrea de pe stradă, l-au vizitat la spital și i-au dus fructe și dulciuri. Alți cititori ne-au contactat pentru a afla cum pot să doneze bani pentru o proteză adecvată vârstei pacientului.
Demnă de remarcat este și cooperarea echipei medicale din secția Ortopedie a Spitalului de Urgență Suceava.
Pentru a mai putea lucra, Viorel Condrea are nevoie de o proteză care costă 4.500 de lei
Reamintim cazul lui Viorel Condrea, în vârstă de 52 de ani. Este un om care nu are locuință; de circa zece ani stă în gospodăria unei familii din Burdujeni, unde muncește pentru acoperișul pe care îl are deasupra capului. Pentru mâncarea zilnică și câțiva bănuți, ajută la curățenie la trei restaurante din cartier. Are în jur de 50-55 de kilograme. Nu bea, nu fumează, iar cei la care stă vorbesc frumos despre el. A lucrat la IFA și apoi la Zimbru, până când fabrica s-a închis.
A rămas fără adăpost după divorț, când a vândut locuința și a împărțit banii cu fosta soție: ”Soția a luat mai mult, ca să-i ajungă să cumpere o garsonieră în care să stea cu fiica noastră. Mie nu mi-au mai ajuns banii pentru garsonieră”. De atunci a stat pe unde a fost primit, muncind pentru a avea un acoperiș deasupra capului.
În anul 2000 s-a îmbolnăvit de TBC. A ajuns la 48 de kilograme. Cu tratament, s-a vindecat, dar a rămas cu o tuse chinuitoare. Muncește cât poate pentru a-și asigura traiul zilnic: ”Un milion de lei vechi îmi este destul într-o lună. Chirie nu plătesc, mâncare primesc de la restaurantele de unde car gunoiul… Supraviețuiesc”, povestește Viorel cu voce slabă. Nu a mers niciodată să ceară ajutor social, lucru confirmat de serviciul de asistență socială al Primăriei Suceava.
În urmă cu aproape două săptămâni, Viorel Condrea a suferit un accident în urma căruia s-a ales cu o fractură de șold. Știind că nu are asigurare medicală, a amânat cât a putut prezentarea la medic, dar durerile și imposibilitatea de a se deplasa l-au făcut să meargă până la urmă la spital, unde a fost internat imediat.
Ca să mai poată merge și să mai poată lucra are nevoie de o proteză de șold. Medicul ortoped care se ocupă de el, dr. Marius Grămadă, ne-a spus că singura proteză pe care i-ar putea-o asigura spitalul este cea mai ieftină, recomandată pacienților peste 70 de ani. După 5 ani, aceasta nu mai este adecvată, provoacă dureri bolnavului și trebuie schimbată. O proteză adecvată vârstei lui Viorel Condrea costă 4.500 de lei și trebuie achitată de pacient. Cei care doresc să îl ajute o pot face prin intermediul ziarului sau direct la Viorel Condrea, la spital.



Recomandări

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens
Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Arestat după ce a condus prin Suceava beat turtă și fără permis. Polițiștii l-au oprit după ce a ocolit o „cocoașă”

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava