La cererea anchetatorilor

Tânăra acuzată că a încercat să-și înece fetița de doar trei luni într-un butoi cu apă, obligată de judecători la tratament medical



Bunica și-a salvat în ultima clipă nepoțica de la moarte
Bunica și-a salvat în ultima clipă nepoțica de la moarte

Tânăra în vârstă de 26 de ani acuzată că în urmă cu aproximativ o lună ar fi încercat să-și înece într-un butoi bebelușul în vârstă de trei luni a fost obligată vineri la tratament medical, printr-o decizie a Tribunalului Suceava, la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Măsura, așa cum se arată în încheierea instanței, va fi aplicată până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Eliza T., din comuna Ilișești, mamă a doi copii, un băiat de șase ani și o fetiță de doar trei luni, a fost internată la Psihiatrie pe 21 iunie a.c., după ce în seara zilei precedente ar fi încercat să-și înece bebelușul într-un butoi plin cu apă.
Potrivit polițiștilor, toată povestea a fost sesizată în aceeași seară, în jurul orei 22.30, de soacra tinerei respective, Maria R., în vârstă de 59 de ani.
Aceasta le-a spus polițiștilor că a auzit în jurul orei 22.00 scâncetele bebelușului din curtea casei, iar când s-a dus să vadă ce se întâmplă și-a găsit nora care o băgase pe fetița în vârstă de trei luni, cu tot cu păturica în care era învelită, într-un butoi cu diametrul de 40 de centimetri și înălțimea de 80 de centimetri, în care se afla apă.
Maria R. a sărit imediat și a scos fetița din butoi, ducând-o imediat la o vecină.
„M-am întors acasă ca să văd de băiețel unde-i. Când am intrat în casă băiețelul nu era și atunci am sunat la 112 și a venit poliția”, povestea femeia, mărturisind că nu a mai avut probleme până atunci cu nora sa. Soțul acesteia, băiatul Mariei R., este plecat de mai multe luni la muncă, în străinătate. ”Dacă eu dormeam, fetița murea”, povestește Maria R., arătând și că atunci când și-a întrebat nora de ce a pus fetița în butoi, aceasta i-a răspuns că a vrut să o îmbăieze, după care a fugit din curte.
În privința băiatului în vârstă de 6 ani, acesta a revenit ulterior acasă, povestind că a fost luat de mama sa pe câmp, însă a auzit strigătele bunicii și s-a întors.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 1.15, a revenit acasă și tânăra în vârstă de 26 de ani. Era îmbrăcată doar în lenjerie intimă și prezenta urme de hipotermie.
Vecinii din Ilișești spun că tânăra avea grijă de copiii ei și cred că aceasta și-a pierdut mințile.
Specialiștii au constatat că tânăra nu a acționat cu discernământ
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au solicitat o expertiză psihiatrică în cazul tinerei, concluzia specialiștilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava fiind acea că Eliza T. a prezentat o tulburare psihotică acută.
„Această afecțiune psihică, pe perioada manifestărilor psihice, este de natură să anuleze capacitatea psihică de analiză și sinteză a conținutului și consecințelor faptelor sale. În raport cu fapta pentru care este cercetată, persoana examinată a avut discernământul absent (abolit). Membrii comisiei de expertiză au apreciat că se impune instituirea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical în ambulatoriu, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”, ne-au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.



Recomandări

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători. FOTO Shutterstock

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze, condamnați de judecători

O fetiță care s-a înecat cu mâncare într-un supermarket a fost salvată miraculos de un medic aflat la cumpărături

O fetiță care s-a înecat într-un supermarket a fost salvată de doctorița Violeta Ștefan
O fetiță care s-a înecat într-un supermarket a fost salvată de doctorița Violeta Ștefan