Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 25 iul 2015 - Anul XX, nr. 170 (5982)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

La Tribunalul Suceava

Suspect de trafic de droguri, lăsat în libertate, pe motiv că procurorii au trimis prea târziu propunerea de arestare preventivă

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Artistul plastic din Siret reţinut joi după-amiază pentru 24 de ore de procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava pentru acuzaţii grave, de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi deţinere de droguri de risc pentru consumul propriu, a scăpat de cătuşe, după ce un judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava a considerat că anchetatorii au trimis prea târziu propunerea de arestare preventivă.

Mai exact, aşa cum se arată în dispozitivul postat pe portalul instanţelor de judecată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a constatat nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă formulate în cazul inculpatului Cebuc de procurorii DIICOT. Astfel că, fără ca măcar să se mai analizeze acuzaţiile anchetatorilor şi dacă se impune luarea măsurii arestării preventive, Silviu Alexandru Cebuc a aşteptat expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, după care, vineri după-amiază, a ieşit din arestul poliţiei judeţene, fiind liber să facă orice vrea, întrucât nu a fost luată faţă de el nici o altă măsură preventivă.

 

O întârziere de câteva ore l-a făcut scăpat pe inculpat

Silviu Alexandru Cebuc a fost salvat de un articol din Codul de procedură penală (209) care, la aliniatul 16, prevede că: „procurorul sesizează judecătorul drepturi şi libertăți de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive față de inculpatul reţinut, cu cel puţin şase ore înainte de expirarea reținerii acestuia”.

Coroborat cu articolul 268 din Codul de procedură penală, care, la aliniatul 1, prevede că expirarea termenului „atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen”, judecătorul a decis să respingă propunerea de arestare preventivă, constatând nulitatea absolută a acesteia.

Practic, procurorii DIICOT ar fi trebuit să trimită propunerea de arestare preventivă cu cel puţin şase ore înaintea expirării reţinerii lui Silviu Alexandru Cebuc. Cum acesta din urmă a fost reţinut de joi, ora 15.00, până vineri ora 15.00, propunerea DIICOT, judecând după acel articol invocat anterior, trebuia trimisă cel mai târziu la ora 9.00 dimineaţa.

Surse judiciare ne-au mărturisit că ieri dimineaţă anchetatorii au audiat un martor foarte important în acest dosar, ale cărui declaraţii constituiau un argument în plus în favoarea arestării preventive a inculpatului, situaţie în care nu au putut finaliza documentele înaintate instanţei la termenul prevăzut.

Trebuie precizat faptul că, cel puţin din datele pe care le avem, este pentru prima oară în instanţele din judeţ când un judecător respinge o cerere de arestare preventivă din acest considerent, mai ales că în multe alte propuneri similare, făcute de procurori de la mai toate unităţile de parchet, termenul de şase ore înaintea expirării reţinerii nu s-a respectat.

Procurorii DIICOT Suceava au făcut contestaţie împotriva deciziei Tribunalului, urmând ca un răspuns final în această privinţă să fie dat săptămâna viitoare, de instanţa superioară.

 

Acuzaţiile ce i se aduc tânărului din Siret

 Silviu Alexandru Cebuc este acuzat de procurori că în februarie 2015 a fost prins cu droguri asupra sa şi în bagajele cu care se întorcea de la Bucureşti, fiind luat de poliţişti direct de pe peronul gării Burdujeni, la scurt timp după ce a coborât din tren.

La vremea respectivă a fost prins cu 33,8 grame de ciuperci halucinogene, un drog nou pe piaţa din Suceava, precum şi cu 49,3 grame de canabis.

Săptămâna aceasta, miercuri, procurorii au făcut şi o percheziţie la domiciliul tânărului din Siret, găsind într-un recipient din plastic 0,1 grame de canabis.

Cebuc a recunoscut acuzaţiile, cu precizarea că nu vindea acele droguri, ci le deţinea pentru consum propriu.

Tânărul din Siret este autorul unor lucrări impresionante de grafică, picturi pe pereţi sau desene pe asfalt cu nisip colorat (art sand), colaborând şi cu un designer din Bucureşti pentru crearea unei colecţii cu articole de îmbrăcăminte pentru femei, rolul său fiind de a picta acele haine, o parte dintre ele apreciate deja de nume cunoscute din show-bizul românesc.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suspect de trafic de droguri, lăsat în libertate, pe motiv că procurorii au trimis prea târziu propunerea de arestare preventivă.
 Vizualizări articol: 4688 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Suspect de trafic de droguri, lăsat în libertate, pe motiv că procurorii au trimis prea târziu propunerea de arestare preventivă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei