Recunoștință

Suceava are doi noi cetățeni de onoare

Numărul cetățenilor de onoare ai Sucevei a crescut din această săptămână, odată cu acordarea acestei titulaturi unuia dintre cei care s-au ocupat de electrificarea României, fiind pe posturi de conducere timp de 30 de ani – Ovidiu Mustață, dar și profesorului inginer Romulus Sfichi, autorul a peste 2.500 de articole cu caracter științific și a peste 5.000 de probleme originale, publicate în revistele vremii.
„Ovidiu Mustață este o somitate în domeniul energiei electrice, care ne-a reprezentat cu cinste pe plan local, național, cred că ar fi trebuit să i se acorde mai demult acest titlu”, a spus inițiatorul proiectului, primarul Ion Lungu.
Lista numeroaselor realizări, anexată proiectului de hotărâre, pentru cei 40 de ani de activitate în domeniul energiei, din care 30 de ani numai în funcții de conducere, ca director și apoi vicepreședinte al RENEL, nu l-a impresionat pe consilierul local Adrian Arămescu, care a avut un singur reproș la adresa sa:
„Apreciez intenția de a-i recompensa cu titlul de cetățean de onoare pe cei care au muncit și au realizat ceva în viață, dar atunci când a participat la privatizarea sistemului energetic național – SC Electrica SA, după cum spune singur în CV-ul său, ce atitudine a luat atunci când s-a condamnat acest popor la sărăcie și la facturi pe care nimeni nu le înțelege la cum sunt făcute? Mă curentează când pun mâna pe ele! Să ne explice cum de s-a ajuns la această situație și motivul pentru care s-a vândut rețeaua către un privat. Cum ne explicăm că la noi curentul este de cinci ori mai scump ca în Germania?”.
De altfel, alesul local a solicitat o selecție mai atentă a celor cărora li se acordă această titulatură importantă.
Primarul Ion Lungu a făcut apel la cei prezenți la ședință să nu transforme Consiliul Local în tribunal de judecată, precizând că o mulțime de suceveni cunosc aportul fostului director RENEL în construcția orașului.
Chiar și așa, semnul de întrebare ridicat de Arămescu a fost luat în seamă de alți consilieri, care au dat un vot negativ proiectului de acordare a acestui titlu onorific, care a fost la un pas de a fi respins. Acesta a trecut totuși, „la mustață”, pentru că nu a fost nevoie de votul a jumătate plus unul din numărul total al consilierilor locali, ci de numai jumătate plus unul din votul celor prezenți la ședință.

Recomandări

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Administratorul Servicii Comunale Rădăuți îl acuză pe liderul PSD din municipiu, prefectul Traian Andronachi, de o eventuală oprire a apei calde pentru populație