Ediția de anul acesta a Bucovina Air Show va avea loc în data de 29 august. Consilierii județeni urmează să aprobe în prima ședință un proiect pentru organizarea show-ului aviatic din Suceava. Bucovina Air Show 2015 va fi organizat de Consiliul Județean Suceava împreună cu Regia Autonomă Aeroportul „Ștefan cel Mare”, Ministerul Apărării Naționale, Aeroclubul României, SC Iacării Acrobați SRL și Bucovina Fly Club Suceava. Cheltuielile pentru organizarea ediției de anul acesta sunt estimate la 120.000 de lei, bani alocați din bugetul propriu al Consiliului Județean Suceava. Bucovina Air Show 2015 va fi organizat în imediata apropiere a aeroportului, respectiv pe terenul Centrului Economic Bucovina. Pentru ediția de anul acesta, organizatorii promit atât evoluții spectaculoase de înaltă acrobație cu avioane și planoare, dar și zboruri de agrement și alte spectacole și atracții pentru copii și adulți.
Prima ediție a Bucovina Air Show a fost organizată în anul 2012, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existență a Aeroportului „Ștefan cel Mare”. În cadrul primelor trei ediții, pe aeroportul sucevean au putut fi admirate acrobații aeriene ale echipei naționale „Hawks of Romania” și ale formațiilor „Vulturii Tricolori” și „Iacării Acrobați”, salturi în tandem cu parașuta, zboruri de agrement și de prezentare cu aeronave ultraușoare, inclusiv elicoptere și avioane cu reacție din dotarea Ministerului Apărării Naționale, întreceri de mașini și motociclete, demonstrații de carting, dar și expoziții de avioane și de mașini.
Fără doar și poate, cea mai reușită ediție a Bucovina Air Show a fost cea de anul trecut, când mii de suceveni au venit să vadă spectacolele aviatice susținute de unii dintre cei mai buni piloți din România. Cel mai spectaculos moment al ediției de anul trecut a fost cel oferit de Iacării Acrobați, show-ul aviatic cuprinzând atât acrobații aeriene de înaltă clasă, cât și efecte pirotehnice. Programul complet al ediției de anul acesta al Bucovina Air Show urmează să fie anunțat în perioada următoare de organizatori.