Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat ieri trimiterea în judecată a unui bărbat, Sorin Valeriu Ilieș, acuzat că timp de aproape cinci ani a făcut afaceri cu tâmplărie termopan, prin societatea sa, însă nu a înregistrat nici un leu în contabilitate.
Inculpatul, arată anchetatorii, a înființat în anul 2001 SC Disival SRL, fiind asociat unic și administrator la respectiva firmă.
Deși firma sa a confecționat și montat diverse cantități de tâmplărie PVC pentru persoane fizice și juridice, toate aceste operațiuni nu au fost înregistrate în contabilitate și declarate către organele fiscale competente.
Inculpatul a fost trimis în judecată în același dosar și pentru fals în declarații, după ce în 2010 a făcut declarații mincinoase în fața autorităților pentru a obține un certificat fiscal potrivit căruia firma sa nu figurează cu debite, în baza respectivului document înstrăinând ulterior un autoturism înscris pe societatea sa.
Același Sorin Valeriu Ilieș va răspunde în fața judecătorilor și pentru delapidare, înșelăciune și abuz de încredere, însă reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au omis să precizeze și în constau aceste acuzații.