Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 iul 2015 - Anul XX, nr. 163 (5975)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Eveniment

Aproape o sută de persoane, prezente la comemorarea prof. diacon dr. Orest Bucevschi, la Păltinoasa

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Păltinoasa, la troiţa din vatra satului a avut loc marţi, 14 iulie, o slujbă religioasă de pomenire şi a fost evocată personalitatea duhovnicească şi culturală a prof. diacon dr. Orest Bucevschi (14 iulie 1897 - 6 mai 1992). Doctor în Teologie şi licenţiat în limbi clasice la Universitatea din Cernăuţi, personalitate de seamă a Bucovinei, vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Cernăuţi şi membru fondator al Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” Suceava, Orest Bucevschi a desfăşurat o intensă activitate cultural-spirituală în arealul bucovinean.

La evenimentul de marţi au participat aproape o sută de oameni din localitate şi nu numai, de toate vârstele şi cu profesii diferite, printre care Artemisia Ignătescu, scriitor şi publicist din Câmpulung Moldovenesc, Petru Gorea, profesor de istorie la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul paroh Florin Aldea, de la Biserica Sf. Nicolae din Păltinoasa, cel care a reluat obiceiurile religioase interzise de comunişti şi care, la fiecare predică, aduce prinos de recunoştinţă tuturor slujitorilor bisericii proveniţi din satul Păltinoasa. El a oficiat o slujbă de pomenire şi a vorbit despre moştenirea spirituală lăsată de Orest Bucevschi generaţiilor următoare de studenţi teologi. Pe lângă preotul Florin Aldea, scriitoarea Aspazia Ignătescu (născută Zugrav), originară din Păltinoasa, a evocat personalitatea omului de cultură Orest Bucevschi, din perioada în care a activat în cadrul Reuniunii muzicale-dramatice „Ciprian Porumbescu” Suceava.

 

Prelucrări corale şi imnuri religioase

La eveniment a participat şi Mihaela Coman, directoarea Şcolii Gimnaziale Păltinoasa, care a vorbit despre aportul familiei Bucevschi „în educarea bunicilor noştri, tatăl lui Orest a fost primul director de şcoală din Păltinoasa, Samuil Bucevschi – 1890”.

Cristina Bergheva, directoarea Căminului Cultural Păltinoasa, a prezentat programul activităţilor culturale care se vor desfăşura în localitate până la sfârşitul anului şi le-a mulţumit participanţilor pentru prezenţa la eveniment. Corul Bisericii Sf. Nicolae, format din 20 de persoane, condus de prof. Adrian Olaru, a prezentat câteva prelucrări corale şi imnuri religioase, iar la final le-a cântat „La mulţi ani!” celor mai vârstnici participanţi.

Alexandru Rotaru, fiu al satului, cel care a publicat şi câteva broşuri despre Păltinoasa şi despre familia profesorului Orest Bucevschi, ne-a spus că printre invitaţi s-au mai numărat salariaţi ai Primăriei Păltinoasa, juristul Liliana Aldea, referentul Lăcrămioara Carpiuc, însoţită de fiica sa, care a dorit să cunoască istoria localităţii, o parte din colectivul şcolii din Păltinoasa, elevi, studenţi, pensionari din sat. El a completat că mai multe familii s-au oferit să împartă participanţilor cornuri cu ciocolată, colaci şi câte un pahar cu vişinată, în timp ce Alexandru Rotaru le-a dăruit celor prezenţi broşura cu activitatea familiei Bucevschi în Păltinoasa.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape o sută de persoane, prezente la comemorarea prof. diacon dr. Orest Bucevschi, la Păltinoasa.
 Vizualizări articol: 2014 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 6 voturi
Aproape o sută de persoane, prezente la comemorarea prof. diacon dr. Orest Bucevschi, la Păltinoasa4.356

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei