La poliție

A reclamat că a fost sedusă în Italia, adusă la Suceava, abandonată și prădată de bani la marginea unei păduri

O femeie în vârstă de 36 de ani, din județul Vâlcea, a reclamat joi seară la poliție că a fost victima unei infracțiuni de furt pe raza județului Suceava, fapta fiind comisă de un bărbat din Rădăuți, care a adus-o din Italia cu mașina, însă a abandonat-o la marginea unei păduri.
Elena A. le-a povestit polițiștilor că s-a întâlnit cu suspectul, Ilie M., în vârstă de 35 de ani, pe teritoriul Italiei, în Florența. Cei doi au început o relație, iar rădăuțeanul, povestește femeia, i-a propus să vină cu el în România, acasă la el, la Rădăuți.
Au plecat spre România cu autoturismul bărbatului, un VW Golf, Elena A. povestind că ea a plătit carburantul, cât și toate taxele de drum.
Au intrat ieri după-amiază în județul Suceava, iar pe raza comunei Sucevița, declarară Elena A., i-a cerut bărbatului să tragă pe dreapta, să-și facă nevoile. Era în jurul orei 19.30 când au oprit mașina la marginea unei păduri, iar ea s-a îndepărtat de autoturism. Când a revenit însă, mașina dispăruse cu tot cu iubit. Pe jos, aruncată la marginea drumului, și-a găsit poșeta, în care avea doar actele și obiectele de uz personal, fiindu-i luați toți banii și telefonul mobil.
Conform spuselor Elenei A., cu tot cu banii plătiți pe drum, cât și cu cei pe care îi avea în poșetă, „aventura” Italia-Suceava a costat-o 350 de euro, 400 de lei și un telefon mobil în valoare de 150 de euro.
Polițiștii au reușit să dea de urma mașinii respective, cât și de proprietarul acesteia, Ilie M., pe raza municipiului Rădăuți, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările în care susține reclamanta că i-au dispărut banii și telefonul mobil.

Recomandări

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii

O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont

O femeie care încerca să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toții banii din cont