O tânără în vârstă de 19 ani a fost agresată de două surori, de 21, respectiv 25 de ani, incidentul petrecându-se în fața unui bar din cartierul Burdujeni, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Agresiunea s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 5.00, când tânăra de 19 ani, Luminița M., din comuna Zvoriștea, se afla cu prietenul ei pe trotuarul de peste drum de barul respectiv. La un moment dat, cei doi au fost ajunși din urmă de surorile Maria L. și Aurelia L., ambele din municipiul Suceava, care au agresat-o pe tânăra de 19 ani, trăgând-o de păr. Se pare că motivul agresiunii ar fi plecat tocmai de la băiatul cu care victima petrecuse în localul de peste drum.
Tânăra din Zvoriștea a depus plângere la poliție împotriva celor două surori.
„S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cauza urmând a fi soluționată procedural de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni – Compartimentul Poliției de Proximitate”, a anunțat ieri purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.