Eveniment

Programul vizitei președinților Klaus Iohannis și Nicolae Timofti la Suceava

Klaus Iohannis și Nicolae Timofti se vor întâlni marți, la Universitatea din Suceava
Klaus Iohannis și Nicolae Timofti se vor întâlni marți, la Universitatea din Suceava

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, va primi marți, 7 iulie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), la ceremonia de decernare a distincției urmând să participe și Klaus Iohannis, președintele României. Cu această ocazie, cei doi șefi de stat vor purta discuții bilaterale, vor participa la o conferință de presă comună, vor vizita campusul USV, precum și unele obiective istorice din municipiul Suceava.
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, apreciază că vizita concomitentă a doi șefi de stat este un eveniment „major și unic în viața universităților din România”.
La manifestările de marți și-au confirmat participarea rectori din 21 de universități de stat din țară, academicieni, oficialități, înalți demnitari, politicieni și personalități ale lumii științifice.
Închiderea Aeroportului de la Salcea a scurtat vizita președintelui Iohannis
Președintele Republicii Moldova va ajunge la Suceava cu o zi înaintea întâlnirii cu omologul său, respectiv luni, 6 iulie. Klaus Iohannis va veni marți, de la București, cu avionul până la Iași, iar mai apoi cu mașina, în coloană oficială, până la Suceava.
Rectorul Valentin Popa a menționat că programul inițial al președintelui țării, de la Suceava, se întindea pe o durată de circa nouă ore, însă faptul că aeroportul de la Salcea nu e funcțional va scurta vizita acestuia cu aproximativ trei ore.
Întâlnirea celor doi președinți va avea loc Universitatea din Suceava, la ora 12.00, prima manifestare din cadrul programului fiind întâlnirea bilaterală oficială dintre cei doi șefi de stat, în biroului rectorului USV. La 12.45 va începe festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa președintelui Timofti, în Auditorium „Joseph Schmidt”, ceremonie ce va fi transmisă în direct pe postul de televiziune Bucovina TV și pe canalul YouTube.
Ulterior, cei doi președinți vor vizita campusul USV, vor participa la o expoziție de drapele și medalii organizată de Nicolae Timofti, pentru ca mai apoi să dejuneze la Conacul Domnesc, unde vor asista la un scurt program artistic susținut de Sofia Vicoveanca, Ion Suruceanu, Ansamblul Artistic Studențesc „Arcanul USV” și alții.
În jurul orei 16.00, cei doi șefi de stat vor vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, iar în jurul orei 17.00 este programată plecarea celor două delegații.
„Nu au fost solicitări deosebite, deși protocolul de stat impune anumite exigențe”, a mai menționat Valentin Popa.
Coloana oficială a președintelui va ocoli porțiunea din E85 de la ieșirea din Fălticeni spre Suceava
Valentin Popa a mai menționat că, cel mai probabil, coloana oficială a președintelui Klaus Iohannis va ocoli drumul european E85, porțiunea de la ieșirea din Fălticeni spre municipiul Suceava, din cauza stării deplorabile a drumului.
Coloana va ocoli prin Berchișești și va intra în municipiul Suceava prin Moara.
Laudatio
Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Universitatea „Ștefan cel Mare” îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa pentru merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relațiilor dintre Republica Moldova și România, precum și pentru atenția pe care acesta o acordă educației și formării tinerei generații. Senatul USV a hotărât acordarea acestui prestigios titlu președintelui Nicolae Timofti în anul 2013, la propunerea Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.

Recomandări

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia