Recunoaștere

Trei universitari suceveni au primit distincția de „Profesor Bologna”



Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

La finele săptămânii trecute a avut loc, la Timișoara, cea de-a opta ediție a Galei Profesorului Bologna, festivitate în cadrul căreia au fost premiați trei universitari suceveni. Călin Horia Bârleanu, Carmen Năstase și Adriana Dabija au fost propuși și votați de studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și, ulterior, evaluați de organizatori, pentru ca în final să fie recompensați cu distincția de „Profesor Bolognia”.
Prin acest proiect al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), studenții îi premiază pe profesorii care le-au marcat studenția și care au reușit să devină modele autentice pentru tinerele generații.
Anul acesta, 87 de cadre didactice universitare din întreaga țară, alese din peste 600 de propuneri făcute de studenți, au fost distinse cu titlul de „Profesor Bologna”, titlu care certifică faptul că acestea implementează un învățământ centrat pe nevoile și interesele studenților, că au reușit să creeze o relație specială cu studenții, că au reușit să inspire și să motiveze.
Toți studenții au putut să își nominalizeze profesorii preferați timp de 2 luni pe site-ul www.profitari.ro, prezentând motivele pentru care aceștia sunt deosebiți și caracteristicile care îi apropie de profilul „Profesorului Bologna” sau, în limbajul studenților, de profilul unui „Prof tare”.
După încheierea nominalizărilor, peste 100 de studenți evaluatori pregătiți de ANOSR pentru a recunoaște „Profesorii Bologna” autentici au participat incognito la cursurile profesorilor nominalizați și le-au luat interviuri acestora și studenților. În urma acestor evaluări, au fost alese 87 de cadre didactice care au fost premiate de studenți cu distincția de „Profesor Bologna”, singura care certifică abilitățile didactice ale profesorilor universitari români, așa cum le văd studenții.
Din 2007 și până în prezent, în cadrul Galei „Profesorului Bologna”, au fost premiați aproape 40 de profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. În 2014, au primit această distincție Valentin Popa, Cătălin Prodan,Andreea Cozian și Constantin Florin Domunci.
Gala Profesorului Bologna reprezintă singura inițiativă națională prin care studenții își evaluează profesorii pentru calitățile lor de dascăli și îi premiază pe cei mai buni dintre ei. Este un eveniment anual,prin care sunt căutate și scoase la lumină modelele de profesori universitari care au reușit să spargă barierele învățământului clasic și să îi inspire pe studenți prin metodele lor inovative de predare și învățare.



Recomandări

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc
S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc