Una din principalele artere de circulație a Sucevei, bulevardul George Enescu, va fi blocată parțial traficului rutier, timp de trei zile, începând de mâine dimineață, ca urmare a demarării lucrărilor de asfaltare, în cadrul unui amplu proiect de modernizare.
La comandamentul de ieri dimineață, de gestionare a lucrărilor executate în municipiul Suceava din fonduri europene, reprezentanții Victor Construct au anunțat că turnarea primului strat de asfalt va începe de joi, nu de miercuri, cum au anunțat săptămâna trecută.
Lucrările se vor desfășura timp de trei zile, de joi dimineața până sâmbătă seara, timp în care vor fi asfaltate ambele sensuri de mers de pe bulevardul George Enescu, inițial până la Nordic, urmând ca sâmbătă să fie făcută și porțiunea de legătură cu strada Universității, asfaltată recent, în cadrul aceluiași proiect al municipalității sucevene.
„Joi, traficul rutier pe bulevardul George Enescu va fi blocat pe un singur sens, pentru că se va turna asfalt dinspre LIDL spre Nordic, urmând ca vineri să se închidă traficul pe celălalt sens de mers. Sâmbătă se va lucra pe ambele sensuri de circulație și se va circula cu restricții. Porțiunea finală, care va face legătura cu strada Universității, a fost programată la asfaltare pe sâmbătă, pentru că atunci se estimează că traficul va fi mai redus și nu se va crea un disconfort atât de mare”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi, după discuțiile cu reprezentanții constructorului.
În cele trei zile în care pe bulevardul George Enescu se va turna stratul de binder, o parte a traficului rutier va fi redirecționat pe alte rute, pentru a nu se crea blocaje de circulație. Chiar și așa, aglomerația din zonă se va resimți pe toate arterele adiacente.
„Cu siguranță va fi un disconfort în zonă, o parte vor înțelege, alții nu. Noi trebuie să facem astfel încât disconfortul să fie cât mai mic”, a spus Harșovschi, care a cerut constructorului să aibă grijă la semnalizările rutiere și la semnalizarea rutelor alternative.
Turnarea stratului final de asfalt va crea un disconfort mai mare, pentru că atunci va trebui închisă total circulația pe bulevardul George Enescu.
Asfaltare
Traficul rutier pe bulevardul George Enescu, blocat parțial timp de trei zile
