Un tânăr în vârstă de 29 ani a murit, iar unul în vârstă de 35 de ani se zbate între viață și moarte după două accidente rutiere petrecute joi, în timp ce victimele se deplasau pe vehicule cu două roți, respectiv un moped și o motocicletă.
Primul accident s-a petrecut în jurul orei 14.00, pe DN 17 B, pe raza orașului Broșteni. Doi tineri din Piatra Neamț se deplasau pe motociclete, unul după altul, iar la un moment dat primul dintre ei nu a mai putut stăpâni vehiculul.
Din ancheta poliției rezultă că Vasile Vicu, în vârstă de 35 de ani, care conducea o motocicletă marca Suzuki, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, cauză din care a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Ford Tranzit condus regulamentar de un localnic în vârstă de 67 de ani. În urma impactului, motociclistul a fost proiectat în afara drumului. Al doilea motociclist, un tânăr în vârstă de 30 de ani, care conducea tot un Suzuki, a intrat în derapaj în încercarea de a evita impactul cu mașina, accidentându-se ușor.
Personalul medical ajuns la fața locului l-a preluat în stare de inconștiență pe tânărul de 35 de ani. Acesta a ajuns la Spitalul Județean Suceava, de unde a fost transferat, cu un elicopter, la Spitalul Județean din Iași. Rănitul a fost transportat la Iași cu multiple leziuni la cap și cu o leziune gravă a aortei, starea sa fiind critică.
A murit după ce a intrat cu motoscuterul într-un cap de pod
Câteva ore mai târziu, joi seară, la ora 21.00, la Mălini, s-a înregistrat accidentul în care a murit un tânăr de 29 de ani. Dumitru Istrate, tânărul care a decedat, conducea un moped pe DJ 209 A, pe raza satului Mălini, fiind însoțit, în spate, de un pasager, Gabriel R., în vârstă de 25 de ani, ambii fiind localnici.
Poliția a stabilit că mopedistul nu a redus suficient viteza într-o curbă, moment în care a scăpat mopedul de sub control. Motoscuterul s-a izbit violent de un cap de pod. Tânărul care se afla în față a resimțit în plin șocul, fiind găsit inconștient de echipajul SMURD deplasat de urgență la fața locului.
Dumitru Istrate a ajuns în comă la Spitalul Județean Suceava unde, după câteva ore, a decedat. Pasagerul care îl însoțea a scăpat cu viață.