671 de candidați s-au înscris pentru a susține, în acest an, concursul de titularizare în învățământul preuniversitar, pentru aceștia fiind disponibile doar 63 de posturi cu viabilitate de patru ani, care pot fi ocupate pe perioadă nedeterminată (ca titular).
125 dintre cei înscriși sunt absolvenți ai promoției 2015.
Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru a ocupa un post de învățător, 117 candidați, aceștia concurând pe opt posturi titularizabile. Concurență mare se înregistrează la disciplinele limba română și engleză, unde sunt 97, respectiv 61 de candidați. Pentru educație fizică s-au depus 43 de dosare, pentru matematică – 34, pentru istorie – 26.
În județul Suceava se înregistrează un total de 467 de posturi, dintre care doar 63 au viabilitate de patru ani.
Concursul de titularizare constă în probă practică sau inspecție specială la clasă și probă scrisă. În intervalul 22-25 mai are loc validarea dosarelor candidaților. În perioada 27 mai – 26 iunie, se vor desfășura inspecțiile și probele orale, urmând ca examenul scris să aibă loc pe 15 iulie.
Rezultatele se vor afișa pe 20 iulie, iar contestațiile se vor depune pe 20 și 21 iulie. Notele finale vor fi făcute publice pe 24 iulie. Din 31 iulie încep ședințele publice de repartiție pe posturi. Pe 27 și 28 iulie va avea loc repartizarea candidaților cu media de minimum 7 la concursul din sesiunea 2015, pe posturi vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioada nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
Nota obținută la proba practică sau la inspecția specială la clasă are o pondere de 25% în media de repartizare. Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la cea practică sau la inspecția specială la clasă. Cei care vor obține note mai mici de 7 vor putea ocupa un post de suplinitor.
846 de profesori înscriși pentru titularizarea din 2014
Pentru concursul de titularizare din 2014 s-au înscris 846 de profesori. Cei mai mulți dintre candidați s-au înscris pentru un post de învățător, educator, profesor de limba română și educație fizică.
77,87% dintre cei care au susținut titularizarea au luat note peste 5. 53,5% au luat peste 7, nota minimă pentru a ocupa un post ca titular.
Carieră didactică
Aproape 700 de profesori vor să fie titulari în învățământ
