Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 20 mai 2015 - Anul XX, nr. 114 (5926)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Bani şi timp irosiţi de pomană

Marile încercări de asociere ale agricultorilor suceveni s-au soldat cu eşecuri lamentabile

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Tentativele de reunire ale agricultorilor suceveni în cadrul unor forme de asociere care să le permită să aibă un cuvânt important de spus pe piaţă, să poată accesa fonduri europene mai uşor şi să facă achiziţii la preţuri mai bune s-au soldat, din păcate, cu eşecuri lamentabile. Două proiecte mari, unul din 2013 şi unul din 2014, au murit din faşă, înainte de a fi puse efectiv în practică.

 

Alegeri în fiecare localitate din judeţ şi muncă voluntară pentru o cameră agricolă care nu a existat efectiv niciodată 

În septembrie 2013, Prefectura Suceava organiza alegerile pentru constituirea Camerei Agricole Judeţene. Acestea au fost gândite ca organizaţii ale fermierilor, care să se autofinanţeze prin cotizaţii ale membrilor şi care să aibă personal specializat care să ofere sprijin concret agricultorilor şi să faciliteze accesarea cât mai multor fonduri. 

Alegerile au presupus cheltuieli şi foarte multă mobilizare, fiind organizate secţii de votare în fiecare localitate din judeţ. Sute de funcţionari publici au lucrat la secţii, făcând muncă voluntară. La alegerile organizate pe 8 septembrie 2013 au participat 13.906 agricultori, care au reprezentat 12,57% din numărul total de suceveni care au avut drept de vot.

Preşedintele ales al Colegiului Judeţean al Camerei Agricole Suceava a fost Sorin Arcadie Popescu, fost prefect al Sucevei, în timp ce vicepreşedinte a fost ales Mircea Nicolae Mîrza. În total, au fost aleşi 24 de membri ai Camerei Agricole Suceava, cu mandate de un an de zile.

Alegeri pentru camerele agricole urmau să aibă loc în fiecare judeţ în parte, iar apoi urma să fie aleasă şi conducerea Camerei Agricole, la nivel naţional. Cum alegeri nu s-au organizat decât în câteva judeţe, Camera Agricolă Suceava nu a funcţionat în adevăratul sens al cuvântului niciodată. Între timp, mandatul de un an de zile al conducerii de la Suceava s-a încheiat demult, iar acum nimeni nu mai speră în resuscitarea acestui proiect.

 

Cooperativa Agricolă Bucovina, un nou proiect deja îngropat

În toamna anului trecut a urmat lansarea Cooperativei Agricole Bucovina. Aceasta urma să funcţioneze după modelul unei cooperative franceze pe care fermierii suceveni au vizitat-o. Cooperativa a avut 12 membri fondatori, fermieri mari, însă se spera ca acesta să fie doar începutul. Ideea era că printr-o cooperativă agricolă mare fermierii pot fi mult mai puternici, atât la achiziţii, cât şi la vânzarea de produse.

Primul obiectiv al cooperativei era  ridicarea unui siloz de mari dimensiuni, la Dărmăneşti, lângă calea ferată.

Gheorghe Chiriac, ales preşedinte al cooperativei, a declarat pentru Monitorul de Suceava că proiectul, demarat în trombă, nu mai este viabil.

“Am încercat tot ce a fost posibil, am avut mai multe întâlniri, speram să facem un prim contract mare, însă m-am zbătut degeaba, nu am fost susţinut de majoritatea celorlalţi fermieri. Din păcate, fiecare se va descurca în continuare pe cont propriu, eu nu pot trage singur un car atât de mare”, a spus dezamăgit Chiriac.

Concluzia care se poate trage este că deocamdată nici micii fermieri, dar nici cei mai mari, nu au reuşit să se aşeze la o masă comună, fapt care reprezintă un mare handicap în raport cu ce se întâmplă în alte ţări membre ale Uniunii Europene. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Marile încercări de asociere ale agricultorilor suceveni s-au soldat cu eşecuri lamentabile.
 Vizualizări articol: 1511 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Marile încercări de asociere ale agricultorilor suceveni s-au soldat cu eşecuri lamentabile3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Copane de curcă (oltenească) la tigaie (rețeta lui Tudor Gheorghe) Fusei in Oltenia! Luai cu mine o papornita si-o umplui cum se putu mai bine cu retete si sfaturi culinare de prin cuhniile de pe Jii si de pe Olt. N-o batui - Oltenia, frate-miu! - pe tot intinsul, si nu intrai prin toate curtile, si nu cautai prin... Citeşte