Controale

Inspectorii de muncă suceveni au găsit peste 200 de persoane care lucrau fără forme legale



Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu
Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu

Inspectorii de muncă suceveni au identificat peste 200 de persoane care lucrau fără forme legale la angajatorii din județ. Potrivit șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu, în cursul lunii martie, inspectorii acestei instituții au efectuat 322 de controale, din care 223 în domeniul relațiilor de muncă și 99 în domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 167.800 de lei.
Butnariu a precizat că în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 223 de controale, în urma cărora s-au aplicat 65 de sancțiuni, cu amenzi de 139.300 de lei, inspectorii de muncă descoperind nu mai puțin de 216 persoane care desfășurau muncă nedeclarată. Șeful ITM Suceava a explicat că în cazul a 193 de persoane, contractele individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților fără respectarea termenului legal. El a mai spus că alte șapte persoane își desfășurau activitatea la negru, cei patru angajatori la care aceștia au fost identificați fiind amendați cu suma de 60.000 lei. Printre neregulile constatate de inspectorii de muncă se mai numără și neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă anterior începerii raporturilor de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară și a dispozițiilor legale referitoare la obligația de a ține evidența orelor prestate de fiecare salariat, precum și nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă și cu privire la repausul săptămânal.
În același timp, Romeo Butnariu a arătat că în domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 99 controale, în urma cărora s-au aplicat 108 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 28.500 de lei. Sancțiunile au fost aplicate angajatorilor la care s-a constatat lipsa evaluării riscurilor, neorganizarea activității de acordare a primului ajutor, neefectuarea controlului medical periodic de către medicul de medicina muncii sau pentru neîntocmirea planurilor de prevenire și protecție.



Recomandări

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Sucevenii, obligați să întrețină vegetația și curățenia în spațiile din jurul locuințelor și firmelor

Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra
Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra