Activități

„Școala altfel”, la Grădinița ,,Gulliver” din Suceava

Un câine polițist, însoțit de dresoarea Aspazia Puiu, polițist al IPJ Suceava, le-a demonstrat celor 450 de preșcolari modul în care o sprijină și o apără de un ,,infractor”
Un câine polițist, însoțit de dresoarea Aspazia Puiu, polițist al IPJ Suceava, le-a demonstrat celor 450 de preșcolari modul în care o sprijină și o apără de un ,,infractor”

Grădinița cu Program Prelungit (GPP) „Gulliver” Suceava a desfășurat, în această săptămână, programul național „Școala altfel”, în care a inclus activități atractive pentru cei mici. Luni, 6 aprilie, în prima parte a zilei, la sediul GPP „Gulliver” Suceava s-a desfășurat acțiunea „Pompierii, prietenii copiilor!”, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava. Aceeași activitate a avut loc și la sediul grădiniței GPP „ABC”, în după-amiaza zilei de luni. Echipajul SMURD care a venit în curtea grădiniței a oferit demonstrații concrete, derulate în situații de urgență, precum accidente rutiere în care sunt implicate victime umane, accidente în care sunt implicați copii (accidente la joacă, accidente casnice, incendii, cutremure), utilizând tehnică specifică.
Cei 450 de preșcolari participanți de la GPP „Gulliver” și „ABC” Suceava au fost familiarizați cu modul în care se semnalează de către copii o situație de urgență, apelând numărul de urgență 112, cei mici admirându-i pe paramedici, care acordă primul ajutor și transportă eventualele victime la spital, dar și echipamentele și costumele specifice, precum și tehnica medicală cu care este dotată mașina SMURD. Directoarea GPP „Gulliver”, Marcela Matei, ne-a spus că preșcolarii, deosebit de încântați, au relaționat cu paramedicii, care le-au oferit momente deosebite, invitându-i să stea la volanul mașinii de intervenție, să își pună cascheta de paramedic, să se așeze pe targa pentru victime, să le fie monitorizate bătăile inimii. În aplauzele preșcolarilor și ale celor 35 de cadre didactice însoțitoare, echipajul SMURD și-a luat „la revedere” de la „pitici” printr-un claxonat vesel, în semn de salut.
„Câinele polițist – prietenul omului”
Marți, 7 aprilie, a fost ziua dedicată polițiștilor, parteneri tradiționali ai GPP „Gulliver”. Preșcolarii care au vizitat Inspectoratul Județean de Poliție Suceava s-au familiarizat cu activitatea specifică a acestora, fiind în timpul acestei activități „Ajutor de polițist”. Copiilor le-au fost prezentate uniforma și instrumentele pe care polițiștii le utilizează în activitatea desfășurată pentru apărarea persoanelor și bunurilor de infractori. Emoționați și încântați, copiii au fost conduși în lumea misterioasă a activității polițiștilor de subcomisarul Ionuț Epureanu. În după-amiaza zilei de marți, programul național „Școala altfel” a continuat cu activitatea „Câinele polițist – prietenul omului”, eveniment la care un câine polițist, însoțit de dresoarea Aspazia Puiu, polițist al IPJ Suceava, le-a demonstrat celor 450 de preșcolari de la GPP „Gulliver” și GPP „ABC” Suceava modul în care o sprijină și o apără de un „infractor” care o atacă pentru a o lovi sau pentru a-i fura geanta. În aceeași zi s-a deschis, la sediul Primăriei Suceava, expoziția „Învierea Domnului în ochi de copil!”, care cuprinde 100 de lucrări ale preșcolarilor de la GPP „Gulliver”, desene inspirate de sărbătoarea Învierii.
„Târgul Primăverii”
În zilele de miercuri, 8 aprilie, și joi, 9 aprilie, grădinițele „Gulliver” și „ABC” Suceava au organizat „Târgul Primăverii”, în cadrul proiectului educațional antreprenorial cu același nume, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hânțești, demers ce s-a materializat într-o expoziție de lucrări ale preșcolarilor, expoziție cu vânzare.
Marcela Matei a declarat că „scopul proiectului este educarea copiilor în spiritul bunătății, înțelegerii nevoilor altora, respectului față de semeni, întrajutorării reciproce, ceea ce reprezintă o operă plină de dăruire, prin care educatorul, alături de familie, de alți membri ai comunității, îi asigură copilului deschiderea spre societatea umană, spre evoluția ei”. „Târgul Primăverii”, aflat la a IV-a ediție, constituie un prilej de a valorifica, prin vânzare, lucrările plastice inspirate de sosirea anotimpului primăvara și a Sărbătorii Învierii Domnului (felicitări, tablouri, picturi, jucării), realizate de toți preșcolarii din cele două grădinițe în atelierele de lucru derulate de întreg colectivul didactic.
Părinții și bunicii preșcolarilor, alături de cadrele didactice, „au cumpărat” lucrările copiilor de la membrii Comitetului Reprezentativ al Părinților. Sumele obținute din valorificarea lucrărilor expuse pe holurile grădinițelor vor fi donate lui Marius Damian, elev la Școala Gimnazială „Mihai Halunga” Hânțești, care se luptă cu cancerul, după ce și tatăl acestuia a fost răpus anul trecut de aceeași afecțiune. Joi, 9 aprilie, s-a desfășurat activitatea „Ajutăm pădurea să respire”, prilej pentru preșcolarii de la GPP „Gulliver” să ecologizeze pădurea Șcheia.

,,Târgul Primăverii”, aflat la a IV-a ediție
,,Târgul Primăverii”, aflat la a IV-a ediție
„Școala altfel”, la Grădinița ,,Gulliver” din Suceava
„Școala altfel”, la Grădinița ,,Gulliver” din Suceava
Un câine polițist, însoțit de dresoarea Aspazia Puiu, polițist al IPJ Suceava, le-a demonstrat celor 450 de preșcolari modul în care o sprijină și o apără de un ,,infractor”
Un câine polițist, însoțit de dresoarea Aspazia Puiu, polițist al IPJ Suceava, le-a demonstrat celor 450 de preșcolari modul în care o sprijină și o apără de un ,,infractor”

Recomandări

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Modernizări majore, realizate sau în curs de realizare, la toate școlile și grădinițele din Salcea, pentru 1.600 de copii și tineri

Marele Premiu „Penelul fermecat” și Trofeul „Voinicelul” la Grădinița cu Program Prelungit „Luminița” Siret

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini
„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini