Incendiu devastator

Un gater din Holda – Broșteni s-a făcut scrum



Incendiul a făcut prăpăd, pagubele fiind importante
Incendiul a făcut prăpăd, pagubele fiind importante

Un gater situat în Holda, orașul Broșteni, s-a făcut scrum sâmbătă seară și doar intervenția promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă. Pentru a localiza și stinge incendiul, la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de pompieri de la Vatra Dornei, dar și de la Serviciile Voluntare din Broșteni și Crucea. În total, s-a intervenit cu 4 autospeciale și 4 motopompe, flăcările fiind stinse după mai bine de trei ore de muncă asiduă.
Chiar și așa, incendiul a făcut prăpăd, pagubele fiind importante. Flăcările au mistuit aproximativ 450 de metri pătrați din acoperișul halei și circa 250 de metri cubi de cherestea. De asemenea, pereții clădirii au fost deteriorați în proporție de 60%, precum și o betonieră, un încărcător frontal, un circular, alte utilaje de prelucrare a lemnului și un autoturism de teren.
Gaterul și tot ceea ce era în preajmă îi aparțin lui Vasile Arsinte, fost consilier local în Broșteni, iar până în prezent nu se știe dacă acesta avea asigurare, în condițiile în care prejudiciul este estimat la circa 200.000 de lei.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au menționat că cea mai probabilă cauză care a dus la izbucnirea incendiului a fost jarul provenit din coșul de fum deteriorat.
Pompierii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor, astfel încât au fost salvate două hale de prelucrare a lemnului, clădirea administrativă a societății, utilaje și un buncăr pentru rumeguș.


Un gater din Holda - Broșteni s-a făcut scrum
Un gater din Holda - Broșteni s-a făcut scrum
Un gater din Holda - Broșteni s-a făcut scrum
Un gater din Holda - Broșteni s-a făcut scrum
Incendiul a făcut prăpăd, pagubele fiind importante
Incendiul a făcut prăpăd, pagubele fiind importante


Recomandări

Șoldan s-a reîntors pe șantierul solidarității din Broșteni. „Ce se întâmplă în acest oraș nu ține de politică, partide sau confesiuni, ci de oamenii care pun umărul pentru a-i ajuta pe sinistrați”