La Palatul Administrativdin Suceava va fi semnat săptămâna viitoare un acord de colaborare pe diverse domenii de activitate între județul nostru și provincia Luxemburg din Regatul Belgiei. Anunțul a fost făcut ieri de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. El a afirmat că va parafa documentul marți, 7 aprilie, la ora 10.00, împreună cu guvernatorul provinciei, în prezența ambasadorului Belgiei la București. Președintele Nechifor a adăugat că delegația belgiană se va afla în județul Suceava în intervalul 6-10 aprilie, timp în care va și vizita mai multe obiective turistice și economice. Județul Suceava mai are încheiate zece parteneriate de colaborare cu regiuni din afara granițelor țării. „Sunt fericit că încheiem un nou parteneriat pe lângă cele zece pe care le avem deja. Demersurile le-am demarat în urmă cu mai bine de un an de zile, iar acum le finalizăm prin semnarea protocolului. Am fost anul trecut în vizită în provincia Luxemburg și vreau să vă spun că seamănă din multe puncte de vedere cu județul nostru. Acolo, ca și la noi, este foarte dezvoltat sectorul forestier și cel agricol”, a declarat Cătălin Nechifor.