Sentință definitivă

Un șofer de tir care a omorât un om care mergea pe marginea drumului a scăpat fără nici o zi de închisoare



Tirul cu care șoferul l-a omorât pe bărbatul care mergea pe marginea drumului
Tirul cu care șoferul l-a omorât pe bărbatul care mergea pe marginea drumului

Un bărbat din comuna Vama, șofer de tir, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare, suspendată sub supraveghere, după ce a provocat un cumplit accident rutier, la Gura Humorului, care a dus la moartea unui bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe marginea drumului împreună cu soția sa. Curtea de Apel Suceava, ultima instanță care a judecat acest caz, nu a făcut decât să mențină ce au stabilit magistrații primei instanțe, Judecătoria Gura Humorului.
Târât zeci de metri de o remorcă și omorât pe loc. Soția bărbatului, la un pas de aceeași soartă
Accidentul s-a petrecut pe 12 mai 2013, pe DN 17, la ieșirea din Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc, în dreptul intersecției cu drumul secundar care duce spre Mănăstirea Voroneț.
Ilie Vîjîilă, un bărbat în vârstă de 49 de ani, tată a nouă copii, se deplasa pe marginea drumului, pe sensul de mers Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc. El se întorcea împreună cu soția de la un magazin din apropiere, unde făcuse cumpărături. Moartea a venit într-o fracțiune de secundă, din spate. Un autotren condus pe direcția Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc a fost scăpat de sub control de șofer. Colosul, condus de Constantin Miauță, atunci în vârstă de 35 de ani, a pătruns pe trotuar, iar remorca l-a acroșat pe bărbatul în vârstă de 49 de ani. Acesta a fost târât pe o distanță de câteva zeci de metri și aruncat într-un canal, fiind omorât pe loc. Soția bărbatului a scăpat cu viață, tirul trecând razant și pe lângă ea.
Anchetatorii i-au găsit o culpă și pietonului
Deși vina principală pentru accident i-a aparținut șoferului, fapt pentru care a și fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, procurorii au reținut și o culpă a pietonului. Acesta avea la dispoziție un trotuar pe celălalt sens de mers, astfel că din punct de vedere al normelor rutiere se deplasa neregulamentar. Pe de altă parte, rudele decedatului auacuzat că bărbatul s-a deplasat regulamentar, pe trotuar, însă înainte de tragedie a traversat pe celălalt sens, spre casa sa.
Cert este că inculpatul din acest dosar a scăpat decondamnare, pedeapsa fiind amânată pe durata unui termen de încercare de 2 ani de zile. Inculpatul are impuse mai multe obligați și nu are voie să mai comită vreo infracțiune. De asemenea, acestuia i s-a impus obligația de a nu mai conduce.
Zece părți vătămate și opt părți civile, în procesul pentru despăgubiri
Dacă latura penală a acestui dosar s-a finalizat, latura civilă se judecă în cadrul unui alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Gura Humorului.
Cum victima provine dintr-o familie foarte numeroasă de romi, în dosar există nu mai puțin de zece părți vătămate și opt părți civile. Este de așteptat așadar ca despăgubirile care vor fi acordate să fie foarte mari.
Cinci membri ai familiei decedatului s-au ales cu dosare penale după accident
În urma accidentului din mai 2013 mai există încă un dosar penal, aflat încă pe masa procurorilor. Trei fii ai celui decedat și doi frați ai acestuia sunt cercetați pentru infracțiunile de „tulburare a ordinii și liniștii publice” și „amenințare”. Asta după ce, la câteva minute de la tragedie, în jur de 200 de persoane s-au adunat la fața locului. Au urmat scene violente, o parte din rudele celui decedat încercând să-și facă singure dreptate. Șoferul s-a baricadat în cabina autotrenului, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje de polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale.



Recomandări

Un tânăr care a accidentat mortal un biciclist și a fugit, condamnat la aproape cinci ani de la impactul fatal

Un tânăr care a accidentat mortal un biciclist și a fugit, condamnat la aproape cinci ani de la impactul fatal
Un tânăr care a accidentat mortal un biciclist și a fugit, condamnat la aproape cinci ani de la impactul fatal