De la cimitir, în Centru

Mutarea statuii domnitorului Petru Mușat, rediscutată astăzi în Consiliul Local Suceava



Statuia domnitorului moldovean Petru I Mușat (1375-1391) ar putea reveni curând în zona centrală a municipiului Suceava
Statuia domnitorului moldovean Petru I Mușat (1375-1391) ar putea reveni curând în zona centrală a municipiului Suceava

Statuia domnitorului moldovean Petru I Mușat (1375-1391), de numele căruia sunt legate atestarea documentară a Sucevei și Cetatea de Scaun, ar putea reveni curând în zona centrală a municipiului Suceava.
„Exilat” la câțiva metri de cimitirul Pacea, în curtea laboratorului de restaurare a Muzeului Bucovinei, încă din decembrie 2010, odată cu începerea lucrărilor de modernizare a zonei centrale și de realizare a primei parcări subterane din Suceava, statuia de bronz a domnitorului moldovean, statuie făcută de sculptorul Paul Vasilescu, nu a mai revenit în Centru din cauza costurilor destul de ridicate.
Estimate inițial la 91.000 de lei, acestea au fost reduse ulterior, prin decizia aleșilor locali, la 40.000 de lei – fond alocat pentru execuția lucrării.
Numai că încercările repetate de încredințare a lucrărilor unei firme de construcții s-au izbit de refuzul constructorilor, care spuneau că nu au cum să se încadreze, cu banii alocați, în cerințele din caietul de sarcini.
„Readucem în discuție indicatorii tehnico-economici pentru investiția de reamplasare a statuii lui Petru Mușat. Valoarea totală a investiției a crescut de la 40.000 lei la 75.000 lei”, a anunțat primarul Ion Lungu unul din proiectele de hotărâre care vor fi discutate în ședința de astăzi a Consiliului Local Suceava.
Conform raportului comisiei de specialitate din primărie, execuția acestei lucrări constă în amenajarea unei platforme cu o arie construită de aproape 70 de mp, placarea cu granit a acesteia, dar și a aleilor, parapeților ornamentali și a soclului statuii – 107 metri pătrați, durata de realizare a lucrării fiind estimată la două luni.
„Sper ca odată cu finalizarea modernizării zonei centrale să avem adusă în Centru, unde îi este locul, statuia lui Petru Mușat, care este simbolul orașului”, a spus primarul Ion Lungu, care speră ca măcar acum votul consilierilor locali să fie favorabil.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului