Constantin Harasim a preluat începând de ieri, în mod oficial, funcția de subprefect al județului Suceava, ocupată anterior de Atanasă Nistor. Harasim a depus jurământul în prezența prefectului Florin Sinescu, a șefilor de instituții din județ, dar și a unor invitați, printre care s-au aflat soția, cumnata și deputatul Constantin Galan, președintele Organizației Județene a Partidului Liberal Reformator, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, care l-a propulsat în fotoliul de subprefect. Constantin Harasim le-a mulțumit prim-ministrului Victor Ponta și demnitarilor care l-au ajutat să ocupe funcția de subprefect. Harasim, care a mai deținut această funcție în perioada mai 2012 – martie 2014, a ținut să-și exprime bucuria că se întoarce în acest colectiv cu care a colaborat foarte bine în trecut.
„Aș vrea să fac o remarcă și asupra parcursului acestei perioade din 2012 încoace, la faptul că încrederea oamenilor în instituția noastră a crescut, iar o parte a așteptărilor lor au fost realizate printr-o guvernare în favoarea cetățeanului, printr-o protecție socială mai bine aplicată și fundamentată prin măsurile care au fost luate și în același timp prin măsuri liberale adecvate economiei actuale. Cetățenii au în continuare speranțe mari de la acest guvern din care fac și eu parte acum și cred că oamenii încă așteaptă mai multe locuri de muncă și o redresare economică rapidă. Consider că legat de atributul Instituției Prefectului de liant social, de respectarea legilor în județ oamenii trebuie sprijiniți, ca să nu mai fie acea multitudine de acțiuni judecătorești în instanță privind recuperarea unor bunuri. La 25 de ani de la Revoluție încă mulți oameni sunt în postura de a-și cere
drepturile și Instituția Prefectului este parte în aceste procese care sunt de ordinul sutelor”, a declarat Harasim. El a promis că-și va exercita funcția cu „conștiinciozitate și cu foarte multă competență”.
Fostul subprefect, absent de la învestirea succesorului său
La rândul său, prefectul Florin Sinescu a ținut să-i mulțumească fostului subprefect Atanasă Nistor pentru activitatea depusă, subliniind că va face echipă alături de noul subprefect pentru rezolvarea problemelor sucevenilor.
„Îi mulțumesc domnului Atanasă Nistor pentru activitatea depusă pentru că a fost un an greu, cu foarte multe provocări în ceea ce privește fondul funciar. Domnul Atanasă Nistor este o persoană care s-a implicat foarte mult în această zonă. În ceea ce-l privește pe domnul Harasim, am mai colaborat, am plecat la drum împreună în mai 2012, în sensul în care am dorit să realizăm ceea ce era prevăzut în programul de guvernare. Sunt convins că începând de azi vom forma o echipă pentru a rezolva împreună problemele cetățenilor din județ”, a spus prefectul.
Fostul subprefect Atanasă Nistor nu a fost prezent la ceremonia de învestire a succesorului său.
Jurământ
Noul subprefect promite că-și va exercita funcția cu „conștiinciozitate și cu foarte multă competență”
