Eveniment

Plenurile Curților Constituționale din Lituania, Moldova și România se reunesc la Universitatea din Suceava

Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, și-a exprimat încrederea că instituția pe care o reprezintă va fi o gazdă sinceră și un partener academic valoros pentru distinșii constituționaliști
Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, și-a exprimat încrederea că instituția pe care o reprezintă va fi o gazdă sinceră și un partener academic valoros pentru distinșii constituționaliști

În perioada 20-22 aprilie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) se vor întruni plenurile Curților Constituționale din Lituania, Republica Moldova și România, în cadrul Conferinței Internaționale „Jurisdicția constituțională”.
Evenimentul este organizat de Curtea Constituțională a României (CCR), în colaborare cu Universitatea din Suceava – Departamentul Drept și Administrație Publică.
Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, și-a exprimat încrederea că instituția pe care o reprezintă va fi o gazdă sinceră și un partener academic valoros pentru distinșii constituționaliști. Pentru USV, dar și pentru reprezentanții Curților Constituționale din cele trei state, conferința va fi un prilej bine-venit pentru schimburi de idei și experiențe, o ocazie unică pentru studenți și profesori de a afla de cazuri și situații pe care le rezolvă garanții supremațiilor Constituțiilor.
La rândul său, judecătorul Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale a României, a salutat disponibilitatea manifestată de Universitatea din Suceava de a organiza reuniunea internațională a constituționaliștilor, exprimându-și încrederea că întâlnirea din aprilie va marca începutul unei tradiții de schimburi de experiență pe probleme constituționale care să implice și mediul universitar.
Reprezentanții instituției sucevene apreciază că reuniunea plenurilor Curților Constituționale din Lituania, Republica Moldova și România va avea efecte pozitive pentru teoria și practica statului de drept și va aduce beneficii reale procesului de formare și instruire în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a viitorilor specialiști în domeniul juridic.

Recomandări

S-a stins profesorul universitar Gheorghe Gutt, personalitate marcantă a mediului academic și științific românesc

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri