Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), Universitatea din Pitești, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea din Ploiești, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Universitatea „Valahia” Târgoviște și Universitatea din Oradea au organizat o dezbatere, la finele săptămânii trecute, privind procedura de finanțare a învățământului superior din România.
Universitățile menționate, membre ale Consorțiului universitar „Academica Plus”, opinează că în ierarhizarea tuturor universităților din România, indiferent de vechimea și de dimensiunile instituțiilor, este obligatorie aplicarea principiilor echității, nediscriminării și egalității de șanse. Evaluarea trebuie să fie întemeiată pe indicatori calitativi și nu cantitativi.
„Considerăm necesară aplicarea unui pachet de criterii unitare în evaluarea activității științifice, fără decalaje de abordare și de aplicare a punctajelor și, implicit, susținerea finanțării de excelență în mod obiectiv și imparțial, avându-se în vedere strict principiul calității”, a subliniat prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV.
Tot ca o concluzie a întâlnirii consorțiului, Ștefan Purici a mai menționat: „considerăm inacceptabilă continuarea finanțării universităților și în anul 2015 pe baza rezultatelor științifice raportate de acestea în anul 2011 (care au cuprins perioada 2006-2010). Considerăm necesară aprobarea noii metodologii de finanțare pentru anul 2015, propusă de CNFIS (Consiliul Național al Finanțării din Învățământul Superior)și CNR (Consiliul Național al Rectorilor),care să utilizeze rezultatele științifice actuale”.
În vederea îndeplinirii obligațiilor României cu privire la creșterea ponderii forței de muncă cu studii universitare (doar 17,6%, față de 29,5%, cât a fost media UE, în anul 2012), reprezentanții USV consideră necesară cel puțin menținerea cifrei de școlarizare la licență și master alocată în anul 2014 și în anul 2015.
Ierarhizare
USV vrea o clasificare a universităților bazată pe echitate, nediscriminare și egalitate de șanse
