În 2015

Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean va fi extinsă, cu finanțare de la Primăria Suceava

Municipalitatea suceveană intenționează să acorde 2,5 milioane de lei, de la bugetul local, pentru lucrările de extindere a Unității de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Județean Suceava.
Investiția urmează să fie demarată anul viitor.
„Marți am avut discuții cu cei din conducerea Spitalului Județean, se dorește extinderea spațiului pentru Urgențe. Sunt necesare vreo 2,5 milioane de euro pentru extinderea acestui spațiu”, a anunțat primarul Ion Lungu, care s-a declarat mândru că Suceava are un spital modern, „care ne face cinste, la categoria lui”.
Pentru că municipalitatea nu are în administrare Spitalul Județean și nu îi poate acorda direct finanțare, se intenționează realizarea unei asocieri, în baza căreia să fie dați bani pentru extinderea UPU.
„Vom încerca să dăm suma de 25 de miliarde de lei vechi, adică vreo 500.000 de euro, plecând de la ideea că aproape jumătate din pacienții de la Urgențe sunt din municipiul Suceava”, a explicat Ion Lungu.
Suma respectivă va fi acordată de municipalitate din bugetul anului 2015.

Recomandări

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338